luni, 14 decembrie 2009

Greşeli


La Craiova, pare haos doar dacă priveşti din afară. Din interior, nebunia s-ar putea dovedi un exces de raţiune. Echipa a schimbat trei antrenori în şapte luni. Urmează al patrulea, “sută-n sută”. Debandadă? Nici pomeneală! Pentru fiecare dintre schimbări, a existat o justificare punctuală.

Demiterea lui Eugen Neagoe a avut chiar mai multe. În primul rînd, “e şi un tehnician fără noroc”. În al doilea rînd, adaugă exasperat finanţatorul clubului, “din nou a aşezat greşit echipa pe teren”.

După două sezoane intermitente, Napoli a fost dat afară pentru “o pregătire execrabilă a meciului”. Pe Daniel Mogoşanu, numit în vară, n-a mai fost cazul să-l certe patronul. L-au luat la rost jucătorii, prin vocea atacantului-alfa Florin Costea: “A greşit. I-am reproşat că a schimbat sistemul de joc, nu era normal să facă aşa ceva!”. Normal era ca tehnicianul să nu ia nici o decizie fără aprobarea jucătorilor şi patronului. Dacă ei nu se pricep la antrenorat, cine să se priceapă?

Problema e că nu se pricep şi la antrenori. Pînă acum, patronul oltenilor a mizat, ca un făcut, numai pe tehnicieni care, mai devreme sau mai tîrziu, au greşit. Au greşit sistemul, tactica, antrenamentele, pregătirea fizică, echipa, campionatul, ţara.

Ar trebui ca în Bănie să vină un antrenor mai presus de orice îndoială, unul care n-a greşit, nu greşeşte şi nu va greşi în ruptul capului. Mai există altul, în afară de Piţurcă?



sâmbătă, 5 decembrie 2009

Small quote from House

Dr. Wilson: Where’d you get those keys?
House: Blue the janitor.
Dr. Wilson: What?
House: That’s his name.
Dr. Wilson: His name is Lou.
House: I owe him an apology.


Gotta love House.

joi, 12 noiembrie 2009

Tip top, mini top

Long time, no talk at all, I know. Dar am gasit ceva interesant si am sa-l redau ca atare caci n-am timp de nicio prelucrare. Si anume, topul vedetelor autohtone si-al emisiunilor care atrag cei mai multi bani prin telespectatorii lor. Stirile ProTv s-au ratacit intre tabloide televizate bolnavicioase. Dar asta doar din cauza moderatoarei. Cert!

"
1. Catalin Maruta, (Happy Hour) – 4.475.000 de euro. Conform paginademedia.ro, Catalin Maruta, cu emisiunea Happy Hour de pe Pro TV este marele castigator al topului dupa ce a adus 4.475.000 de euro in vistieria postului lui Adrian Sarbu. Totusi, Happy Hour are cu 700.000 de euro mai putin decat anul trecut, iar de anul acesta a avut un concurent serios: tabloidul TV Acces Direct, al lui Madalin Ionescu.

  • Rating mediu pe emisiune: 543.000 de telespectatori
  • Nr. emisiuni: 195
  • Incasari medii pe editie: 23.000 euro


2. Gabriela Cristea (Nora pentru mama) – 2,5 milioane de euro. Si Nora pentru mama, show-ul Gabrielei Cristea de la Kanal D, a castigat cu 100.000 de euro mai putin decat anul trecut, dar a urcat totusi, o pozitie in top.
  • Rating mediu pe emisiune: 218.000 telespectatori
  • Nr. emisiuni: 352
  • Incasari medii pe editie: 7.000 euro


3. Andreea Esca (Stirile Pro TV) – 2,2 milioane euro. Publicitatea adusa de Stirile Pro TV a fost la jumatate fata de primele noua luni din 2008, cand se ridica la 4,2 milioane de euro, noteaza Paginademedia.ro.
  • Rating mediu pe emisiune: 977.000 de telespectatori
  • Nr. emisiuni: 274
  • Incasari medii pe editie: 8.000 euro


4. Razvan si Dani (Neata cu Razvan si Dani) – 2 milioane euro. Emisiunea lui Razvan si Dani a intrat direct pe locul patru in topul incasarilor. Emisiunea matinala de pe Antena 1, pigmentata cu Daniela Crudu, a avut lipici si la clientii de publicitate.

  • Rating mediu pe emisiune: 218.000 de telespectatori
  • Nr. emisiuni: 156
  • Incasari medii pe editie: 13.000 euro


5. Madalin Ionescu (Acces Direct) – 1,92 milioane euro. Tabloidul este vedeta si pe sticla, nu numai pe hartie. Intrat anul trecut in gradina Antenei, Madalin Ionescu s-a potrivit ca o manusa pe formatul de la Acces Direct. Ca audienta, se bate umar la umar cu Maruta. Ca bani, mai are de recuperate, dupa cum arata studiul Paginademedia.ro si Next Advertising.
  • Rating mediu pe emisiune: 511.000 telespectatori
  • Nr. emisiuni: 138
  • Incasari medii pe editie: 14.000 euro"

vineri, 16 octombrie 2009

Cercei, o esarfa? V for Vintage la Timisoara!

Saptamana viitoare, oricine are posibilitatea sa-si ofere un weekend placut, aromat si estetic. De ce? Pentru ca poposeste la Timisoara, pentru prima data, targul 'V for vintage', faimosul eveniment care incruciseaza tarabe si manechini pline de frumuseti cu vechime si nu numai. Pentru ca am reusit sa prind cu varful nasului putin din atmosfera targului la Bucuresti, il recomand cu draga inima oricarui iubitor de vintage, accesorii handmade si-alte artizanate colorate si inspirate. Promit ca e o placere sa te invarti ici-colo si sa nu stii care model ti se potriveste mai mult sau daca chiar le vei lua pe toate.


Unde? Cand? Cum?

Timisoara: 24 OCTOMBRIE, Iulius Mall

INTRE ORELE : 12.00 – 20.00

- intrare libera
-


Nu am gasit un afis facut pentru timisoreni insa here's a glimpse de la vintage fair-ul din capitala.

marți, 13 octombrie 2009

O idee "treptată" de mişcare



1. Descreţeşte fruntea.
2. Un plus de mişcare.
3. Trei? Ajunge!

luni, 12 octombrie 2009

Unde-i cuplul care a terminat cel mai recent de făcut dragoste pe Terra?

Ă, nu ştiu chiar pentru secunda aceasta însă fiecare îşi poate afla pentru secunda sa. Cum adică "cum?" ? Intri frumuşel pe www.ijustmadelove.com şi îţi agiti ochii de jur împrejur. E o mică indiscreţie mai discretă pe care ne-o permitem, să fim serioşi. Şi să ne recunoaştem.
Curioşi sunt iepuraşii care o fac în mijlocul Atlanticului, asta în speranţa că într-adevăr se întâmplă acolo. Şi bineînţeles, 0 pe teritoriul României? Chiar şi din asta ne este "ocupat tot timpul"?

vineri, 9 octombrie 2009

Musco-artă




Când n-ai de lucru, îţi găseşti. Aşa şi-o fi găsit şi creatorul acestor desene în care actorii principali sunt .. Muştele moarte. Premiză? Locuia lângă un grajd? Şi-a spart insectarul dintr-a 8-a? Oricum ar fi fost, nota 9+ pentru idee. Artă modernă şi cu foarte mici sacrificii.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Michael, caricaturizat. Sper că inofensiv.

O mică recomandare după mult timp

Ştii cum e, când eşti ocupat, n-ai timp nici de propria mamă. Eu am avut timp să mai comunic cu ea prin intermediul unor drumuri la piaţă dar asta e o altă poveste. Esenţial e că am fost ocupată şi-am fost aşa tocmai din vacanţă, ceea ce-mi rezumă o perspectivă tristă despre cum v-a arăta viaţa mea după ce începe şcoala. Mi-am luat un avânt prea mare şi m-a implicat de curând într-un ONG, într-o asociaţie de voluntariat, pe un blog la comun, la făcut de reviewuri şi mai încă ceva, ici colo.
Dar prin lista zilnică de stuff to do, am găsit şi-o bucurie mică şi ieftină care ori nu e total împărtăşită lumii. Mă refer la fundaţia Pentru voi şi la proiectul lor, Un prieten pentru tine. Ce-i asta? E o obligaţie minimă cu încărcătură maximă pe care ţi-o asumi, benevol, dacă vrei, în faţa unei persoane cu dizabilităţi de intelect prin care îi promiţi să îi fii un prieten de suflet şi-un om drag care nu-l uită. Acest proiect are foarte puţine cerinţe oficiale, şi anume cere minim 4 ore pe lună petrecute cu beneficiarul care ţi se va alege de la centru.
Evident, poate fi o sarcină grea şi dificilă dar nu trebuie privită cu suspiciune. Eu zic că trebuie doar să ne băgăm puţin în papucii acelor oameni şi să vedem cam ce activităţi şi interese ni le-am tăia de pe listă. Iar dacă viaţa lor cam goală şi nevoia unui prieten diferit, care să-l scoată şi altundeva, să-l trateze normal şi nu protectiv, să-l iniţieze în alte plăceri, locuri, nu vi se pare demnă de băgat în seamaă, nu e nicio problemă. Însă dacă aveţi 4 ore pe lună de petrecut afară din casă, cu cineva care abia aşteaptă un voluntar, de ce să nu luaţi chestia asta în considerare? Garantez eu că e o experienţă din care ai numai de învăţat şi că poate fi în aceeaşi măsură, un beneficiu şi pentru noi înşine şi pentru felul în care vedem viaţa.
Long story short, pentru cine ar vrea să vină, http://www.pentruvoi.ro/, la secţiunea Implică-te. Accesaţi, mă întrebaţi, orice. Centrul de zi Pentru Voi are mulţi beneficiari, însă sunt short on voluntari. Think about it!

miercuri, 16 septembrie 2009

De ce nu mai pot iubi delfinii



Pentru că am dat de un avorton de delfin pe plajă şi mi-au venit resturile de ziua trecută înapoi pe gât. Totuşi, săracă .. vieţuitoare!

duminică, 30 august 2009

Bătaie între hamsteri


Trebuie să admit că cel gri e al meu. E băiat mare şi este căpăcit de fetiţa mică.
Adevărul e că el are o politică, şi anume că nu loveşte fetele.

sâmbătă, 29 august 2009

Judy despre dragoste

"... and if he doesn't kiss you, but you still feel like you've been kissed..."

Şi chiar nu contează cine e Judy. Judy e fiecare persoană care simte mult mai mult decât acei futterblyes din partea casei.

marți, 25 august 2009

Planuri peste planuri

În scurt timp, reîncepe "şcoala". Şi în scurt timp, am să absolv facultatea şi-am să devin o jurnalistă cu diplomă, şovăielnică. Mă rog, timpul nu e aşa de scurt dar când a mai rămas pe calendar un an, lucrurile par mult mai realistice şi nu mă mai pot ascunde sub plapumă. Sau după bluza mamei. Nu prea poartă fustă deci na. Revenind la şovăielnică. Şi la mine. Dat fiind că sunt genul de om care are în fiece dimineaţă o listă cu things to do în ziua ce porneşte, nu pot să intru în ultimele trei sute şaizeci şi de zile fără să mă gândesc la what is next.
Să nu mă fac înţeleasă greşit. Nu-mi schimb meseria! Adevărul e că entuziasmul a leşinat pe nesimţite, dar masteratul la FJSC, în Bucureşti, tot mă aşteaptă! Însă mă tot rodea gândul să întregesc vocaţia asta cu încă o specializare. Iar în timp ce culegeam prune la Belinţ, din iarbă, de lângă excrementele de oaie, mi-a venit ideea genială care mă ţine în priză de vreo două săptămâni. Regie! Regie, regizor, concept, viziune, artistic, unghiuri, cadre, toată familia. Şi-am înţeles atunci de ce o voce interioară tot mă împingea sprea Teatru de la terminarea bacului. Nu actoria trebuia să mi-o văd în faţa ochilor, ci uşor în spatele ei. Aşa că mi-am căutat drumurile, mi-am găsit finaliştii, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinema versus Universitatea Media, mi-am găsit cursuri, bibliografie pregătitoare pentru admitere, oameni de încredere si gata! M-am înarmat cu peste 100 de producţii autohtone, caiet de automeditaţii, caiet de notiţe. Sunt pe punctul de a-mi începe arhiva de însemnări în numele fiecărui regizor şi actor, care merită menţionaţi mai mult sau mai puţin. Sunt pornită să-mi încarc ultimul an de Jurna cu multă cultură cinematografică, pe lângă care am trecut de multe ori în vizionările mele fugitive de 2-3 filme pe noapte.
Specializare Jurnalism, iei în căsătorie, de bună voie şi nesilită de Laura, Specializarea Regie de Film şi Televiziune, ca să vă completaţi întru meserie, la bine şi, sperăm, la mai puţin rău, până când moartea vă va trece pe piatra funerară împreună?
Îhî!!!!!

duminică, 23 august 2009

Video revolutionar.. Care anunta revolutia, evident.



Un video cu statistici ale internetorevoluţiei. Cumva, nu mă simt bine că fac parte din astă mare majoritate. Că m-am simţit cu musca pe căciulă la Facebook, la wikipedia, la flickr şi altele. Ba chiar şi la faptul că mi-am întâlnit iubitul pe Internet. Call me old fashion dar parcă ce-i prea mult strică. Deteriorează relaţiile umane. Comunicării cu mamă-mea şi pap. Activităţilor mele out-door. Între atâtea filme şi seriale şi bloguri. CV-ului meu. Dat fiind că tocmai am fost admisă într-un ONG. La distanţă! Şi altele pe care nici măcar nu am ajuns să le percep ca influenţate de cea de-a cincea roată la căruţă, Internetul. Don't get me wrong, sunt de-acord cu informarea rapidă şi uniformă. Cu dezvoltarea ori îmbunătăţirea. Dar nu vreau să ajungem deja la roboţei.

miercuri, 12 august 2009

Să trăieşti măcar o zi ca o full-time femeie

Recunosc, sunt părtinitoare până în pânzele albe. Povestea pleacă din copilăria mea când nu-mi plăceau rochiţele. Şi trec prin şcoala generală unde îmi implementasem codiţele ce trebuiau purtate cu 4-5 ani în urmă. Şi de-aici încolo, toate au decurs razna. Anatomia nu s-a arătat aplicabilă pe mine la vârstele din manual, notorietatea McDonalds-ului îşi avea cuibul la mine acasă, hainele comode alese de mama au devenit un o adev iar restul, ei bine, e istorie.
Şi-am crescut mare şi-am devenit o anti-modă şi-o moartea pasiunii din punctul acesta de vedere, al aparenţelor. Mi-am dezvoltat şi gândirea în paralel cu anii, iar acum sunt o susţinătoare convinsă a calităţilor în sine şi nu a aparenţelor. Am dat şi în extreme, recunosc, dar a fost spre binele si spre echilibrul pro-urilor şi contrelor pe care le susţin acerb şi azi. Şi astăzi se încoronează misognismul şi latura sexuală a antipledoariei mele. Rând pe rând, m-am simţit defavorizată în diverse cadre ale filmului vieţii, iar acum apăs tastele necesare ca să spun: "Aha! Ştiam eu că am dreptate!".
S-a întâmplat la şcoală. La orele cu profi bărbaţi. Aşteptam undeva, o recunoaştere a unei identităţi care vroia să se afirme prin altceva decât zâmbet. S-a întâmplat la un anume job. Unde nu mi s-a calculat eficienţa, ci am fost etichetată "şatenă şi cu ochii căprui" fără drept de apel. La şcoala de şoferi, în tonul instructorului. Cum vorbea cu mine, care strângeam volanul în mână şi ceream o parcare în plus şi cum vorbea cu colega, care apăsa pe frâna ca să-i râdă la glume în pace.
Seara precedentă a fost punctul culminant al teoriei mele. Am aruncat pe mine o rochie care în circumstanţele date, empata doar prin culoarea turbată şi nu prin "lungimea scurtă" sau decolteul adânc. Şi-am devenit deodată "pissy" şi "frumoaso". A fost momentul în care toate dăţile, în care am reuşit să mă fac plăcută ori înţeleasă ori ascultată undeva, mi se derulau prin faţa ochilor cu un X mare şi roşu tronând peste ele. A fost o palmă de misoginism şi-un şut de realitate sexistă. Multe încercări de a obţine ceva pe merite, pe valoare muncii ori a strădaniei mele, pe toate le vedeam acum ca nişte imagini prost editate care îmi suprapuneau pe faţă nişte machiaj extra şi-o fustă.
N-am să fiu o vitează. Nu o Margaret Thatcher. Nu o Jackie O. Îmi continui drumul aşa cum mi se aşterne şi am să rămân constantă. Fie şi de e să pierd ocazii, cu siguranţă o să apară şi unele adecvate pentru felul meu de-a fi. Dar nu am să mă vând drept o păpuşă care ştie cel mai bine să zâmbească şi să se pisicească. Asta poate doar într-un viitor undercover. Stay tooned for it!

sâmbătă, 8 august 2009

Inventii exagerate: îngheţata penis?


Am auzit de îngheţata cu aromă de cartof, caracatiţă sau vinete îngheţate. Foarte bine. Suntem 6 miliarde şi de capete pe Terra. Pot exista şi 6 miliarde şi de arome. Dar forme? Ce-am văzut nou depăşeşte spiritul meu modern şi trăznitele mele gusturi. Plus că mi se pare uşor degradantă pentru o îngheţată.

joi, 9 iulie 2009

Post #2 cu John si Yoko

Ştiţi cum e când plictiseala loveşte urât. Mâncarea nu-ţi mai place, serialele sunt pe terminate, drumul la Sibiu pare tot mai departe, messengerul şi twitterul nu-ţi mai priesc, prietenii dorm căci e 4 a.m. şi tot aşa. Unii ajung să vorbească singuri. Eu sunt altfel. Am început o conversaţie destul de tâmpită cu hamsterii mei şi-apoi am observat că-mi place cum cade lumina pe ei. Evident, i-am pozat iar pe mustăcioşi şi-am tras şi câteva filmuleţe. Dintre care, favoritul meu este:



Sper să vă placă şi vouă măcar pe jumătate cât mi-a plăcut mie aseară timp de vreo 20 de minute. În continuu.

marți, 7 iulie 2009

Ultima poza a lui Michael

Nu vroiam să scriu nimic de el. Poate asta se vroia a fi forma mea de respect. Poate nu mă simţeam la înălţimea momentului. Cam 10 zile din ultimele 13, am evitat orice Michael-articol. Însă astăzi, n-am putut evita să mă uit la televizor. Şi mă uitam ca o proastă, mutând de pe un post pe altul, să văd mai multe şi mai profunde. Astăzi a fost chiar şocant şi nu-mi explic decât prin faptul că în sfârşit, se termină. La fel ca şi la cele două înmormântări la care am făcut parte în ultimul foarte scurt timp. Între atâtea reportaje cu toate înfăţişările lui Michael, cu parcul sau pseudo-parco-cimitir în care urmează să fie îngropat, cu testamente şi un tată maltratându-şi copii, am văzut şi-această poză. Ultima în care Michael Jackson încă respira. Am ascultat şi toata istoria ei. Cum un paparazzi secund şi-a informat principalul de sosirea ambulanţei la resedinţa lui Michael şi cum acesta a sosit în 10 minute şi-a captat acest moment prin geamurile dubiţei cu girofaruri. Cum probabil apăsa disperat pe butonul aparatului în speranţa că unul din cele 30 de cadre pe minut are să fie câştigător. Şi l-a surprins pe cântăreţ într-un mod mai mult decat privat, interzis, nedorit. Şi cum a primit şi jumatate de milion de dolari pentru această poză. Poză, nu fotografie. Deşi am văzut atâtea Grey's, ER şi Scrubs încât nu mă mai impresionau astfel de instantanee, astă poză m-a lovit aproape la fel de mult ca şi una care personaliza căderea liberă a unui trup dintr-unul din cele două turnuri gemene pe 11 septembrie 2001. Este mult prea nepermisă şi parcă nu-l mai văd pe cel ce-a inventat "moonwalk-ul" pe care-l repetam pe covor şi nu-mi ieşea. Ci văd un corp respirând artificial care-mi lasă un ultim gust amar despre "regele muzicii pop". Păcat!

luni, 6 iulie 2009

Poposeste Timisoreana la Festival

Si-au facut curaj oficialitatile si-au pus stampila. Festivalul berii se tine. Acelasi loc, stadionul, nu aceleasi zile. Desi traditia ii zice de primul weekend din mai, meteorologii au stabilit ca in iulie e mai inabusitor afara si se poate vinde mai multa bere! Deci, weekend-ul viitor, daca aveti nenorocul sa fiti inca prin oras, ne vedem la festival.
Iaca si programul!

Vineri, 17 iulie:
ora 16,00: deschiderea oficiala a Serbarilor Timisoreana 2009 la Timisoara;
orele 16,00-17,30: jocuri si happeninguri;
orele 17,30-20,00: program de cantece si dansuri populare;
orele 20,00-21,00: concert Bere Gratis;
orele 21,00-22,00: concert Compact.

Sambata, 18 iulie:
ora 12,00: deschidere eveniment;
orele 16,00-19,00: jocuri si happening-uri;
orele 19,00-20,00: concert Blue Station;
orele 20,00-21,00: concert Vunk;
orele 21,00-22,00: concert Holograf.

Duminica, 19 iulie:
ora 12,00: deschidere eveniment;
orele 16,00-19,00: jocuri si happening-uri;
orele 19,00-21,00: concert Best of Pasarea Colibri;
orele 21,00-22,00: Concert Loredana si Agurida.

sâmbătă, 4 iulie 2009

John si Yoko, la mine acasa!


Ba chiar la mine in camera. Sunt doi hamsteri pitici care s-au cuibarit in dezordinea din camera mea si se simt bine. Stiam ca vor sosi. O stiam de cateva zile. Dar grea mi-a fost decizia cand a trebuit sa le aleg numele. Vroiam sa poarte numele unui cuplu cu influenta, poate chiar faimos.
Am pornit de la "Coca" si "Cola" dar mi-a trecut prea repede. Si nici nu era un cuplu de succes ci un cuplu de cuvinte genial culese. Vroiam ceva mai profund si nu neaparat comercial. Apoi am trecut prin "Marc Antoniu" si "Cleopatra", dar tata mi-a spus ca adoarme pana-i numeste asa. Si m-am oprit la ceva scurt si tare. Sticlutele mici sunt hamsterii iar esentele tari sunt numele John Lennon si Yoko Ono.

Aici sunt micutii mei hipioti:
Yoko:Si John:

Si un mic bonus, John cu limbuta scoasa:


luni, 29 iunie 2009

Curios: studiile actualilor oameni de presa

Nu stiu altii cum cred, dar eu sunt impotriva alora care-si aleg o cariera in teorie si practica alta. Asa cum nu mi-a placut cum cineva bifa Jurnalismul, la inscrieri, doar "ca sa fie acolo". De ce te bagi? Eu visez la Jurna dintr-a 9-a. Eu chiar vreau sa fac asta. Nu-mi ocupa tu locul doar pentru ca ai sistem de memorat mai valabil decat al meu. Asa m-am simtit si azi cand, am dat peste o un articolas care ii punea pe toti la locul lor, if you know what I mean. Sunt oameni de presa, ma rog, mai mult sau mai putin, si sunt avocati, ingineri, filozofi si orice vrei tu, dar nu prea jurnalisti cu licenta. Da, ok, evitam toata acea discutie cu ce stiu ei in practica si ce am invatat eu doar din carti. Daca mi se da sansa, si eu pot sa ajung ca ei si chiar mai sus. Vocatie + manuale + experienta = de ce nu? Intre timp, hai sa vedem cam ce-i de nasul fiecaruia.

Mircea Badea - Fac. de Cibernetica
Mircea Radu - Fac. de Instalatii (really??)
Mugur Mihaescu - Automatizari si Calculatoare (respect!)
Magda Vasiliu - Fac. de Chimie
Vlad Ionescu - Politehnica, ceva cu autovehicule rutiere
Andreea Marin Banica - Informatica (cine nu stie?)
Razvan Dumitrescu - Electronica si Telecomunicatii
Iulia Parlea - Dreptul
Razvan si dani - Drept si Studii Economice

Pentru o lista mai ampla, care include si alt tip de vedete, click aici.

Am tot dreptul sa ma tem pentru ce va urma. In cariera mea. Mai ales daca am de gand sa am avant in peisajul media din capitala. Poate pana atunci vor reusi sa treaca peste prejudecati si nepotisme si sa se ridice la nivelul Romaniei din 2020, precum ni-l prevedeau englezii.

duminică, 28 iunie 2009

Vot pentru Retezat

Pentru cine-a vazut Parcul National Retezat, it was never the same afterwards. Chiar daca n-avem bani sa ne intoarcem acolo, avem sansa de a-l vota pentru noile 7 minuni ale lumii. E o ocazie de a ne promova una din bijuteriile nationale cum nu s-a mai vazut de la Eurovision incoace. Gata cu rusii si finlandezii. Ce Titicaca sau Bora Bora? Gata cu K2 sau Marea bariera de corali. E timpul sa apasam clickul pentru cele 185 de specii de pasari, pentru cele peste 1000 de specii de plante pastrate acolo, pentru Bucura si Zanoaga, pentru 80 de lacuri ce se intind acolo. Momentan, Retezatul nostru se afla pe locul 13 in clasament si e nevoie sa ajunga pana pe 11. Se poate? Linkuiti-va, dati mai departe, uniti-va in clickuri! Retezatul sta neaos in fata intregii lumi pentru noi. Ne folosim si noi conexiunile mai mult sau mai putin rds ca s-o facem?

sâmbătă, 27 iunie 2009

Post despre starurile haliudiene

Pentru ca e vacanta. Pentru ca ma plictisesc pana plec iar la Sibiu. Pentru ca azi am auzit ca Angelina Jolie va candida la alegerile presedintiale. Si n-am sa le barfesc sau sa le comentez. E doar o idee. Un fel de clasament anost. Si o fac pe vedetele straine pentru ca displac peste 80% din cele autohtone. Sa vedem. Precizez ca e un top cat se poate de subiectiv.

Most passionate eyes:

Alexis Bledel. Desi in unele fotografii a aparut cu un albastru mult prea ciudat ca sa-l iau in serios, ochii astia albastri sunt cu adevarat pe gustul meu. Probabil pentru ca-mi place persoana care-i are la purtator. Totusi, putin cam inhibata pentru o actrita. My oppinion.


















Most luscious lips:


Marion Cotillard. Nu, nu e Angelina. Buzele ei ma sperie de-a dreptu'. E prea multa compozitie in ele. E Marion. Sa fie oare ca mi-a placut cum suna franceza pe buzele ei? Da, definitely.










Cea mai bine plasata alunita.

Julia Roberts: Nu pe sani. Nu deasupra buzei. Nici in lateral. Nu pe picior. Nu langa buric. Sub ochi. Stiu ca natura controleaza asta. Cateodata si esteticiana. Nu acuz pe nimeni care are in alte parti dar votul meu merge pentru alunita de sub ochi a Juliei care dadea foarte bine in mudre cadre close-up.








Healthiest hair.

Catherine Zeta-Jones. Arata cel mai bine, cel mai sanatos, cel mai plin. Fara vopsea, radacini crescute. Once again. natural is the best 'colour' one can wear.




















Craci lungi, lungi, lungi. Si good-looking.


Miranda Kerr. Stiu, stiu. Some may ask " Who the smuck is that?" E noua achizitie a lui Orlando Bloom. Si e supermodel la Victoria's Secret. Poate nu intra neaparat la categoria Hollywood stars but she might start real soon.
(Dovada pentru picioarele astea lungi? A trebuit sa dau multe Enter-uri ca sa incep un nou rand!)
















Fittest one.

Katherine McPhee. Castigatoarea American Idol 2007. Parca. Are un corp frumos lucrat si nu neaparat skinny. Me likey. Dar me nu foarte detaliata caci nu e frumos sa cartesc atata. Pe acelasi motiv, nu am sa dau note nici la boobs. Nu vreau sa ma decid la asa ceva. Nu vreau sa vad asa ceva.

















Well, cam atat. Anyone arguing my choices?

luni, 22 iunie 2009

Long week, good movies

Nu e un post despre vreun film. E un post despre ce-am sa vizionez saptamana asta. Fac asta luni, caci e un inceput. Si fac asta acum, dupa ce ma doare degetul de la clickuri in uTorrent. Ma uit cum cifrele de la download ma ametesc si-mi oranduiesc chiar ele lista filmelor pe care o sa le vad. Care, cand, cum.
Deci, pentru saptamana asta am cam asa:
28 weeks later
Pride and Glory
Shooting Dogs
King Arthur
Daniel Deconda (mda, exagerez cu Hugh Dancy?)
Before the rains
Au revoir les efants
Highwaymen
Dedication
Girl in the cafe
Wimbledon
Autumn in New York
si-am sa revad, poate chiar azi Jeux d'enfants (aka Love me if you dare) si Stepmom (Julia Roberts, Susan Sarandon).
Full week for an unemployed!

The Russell Girl


De obicei, the X's girl/boy e folosit pentru a arata un om mic, nebagat in seama, caruia probabil nu i se cunoaste numele pentru ca nici nu s-a prea facut cunoscut in comunitate. Sarah Russell ajunge sa fie numita 'the Russell girl' dintr-un motiv special si ocult pana putin dincolo de jumatatea filmului.
Sarah, de 23 de ani, afla singura ca sufera de leucemie si e convinsa ca trebuie sa se descurce pe cont propriu cu greul bolii pentru ca 'good things happen to good people and bad things happen to mean people'. Mai ascunde si o alta boala, ce dureaza de peste 6 ani. Boala numita vina. Vina ca fetita vecinilor, Jenniffer, a murit in timp ce ea avea grija de toti cei trei copii ai familiei Morrissey.
Tragedia Sarei si suferinta care o cauzeaza mamei lui Jennifer o data cu intoarcerea ei in orasul natal se impletesc cadru cu cadru. Sarah are nevoie sa nu mai fie menajata si sa fie pedepsita cumva ca sa scape de toata culpa ce-o simte. Lorrainne Morrissey nu poate uita, nici dupa 6 ani, iar toata durerea ei ii afecteaza relatia cu sotul si cu cei doi fii. In finalul filmului, cele doua se vor ajuta reciproc sa se salveze. De durere, de boala, de vina. Iar the Russell girl va deveni Sarah, fata ce merita pomenita pentru ca iubeste, lupta, spera.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Absolv Jurnalismul la anu sau nu?

Eu, probabil. Dacă mai am putere de învăţat. Studenţii din Bucureşti, nu.
Zilele astea lenea a durut la propriu. La fel a stat şi la nivel informativ. N-am prea citit ştiri. Nimic în plus faţă de 9am şi ComunicateMedia. Doar cele care mi-au muiat posmeţii. Dar iată că am dat şi peste ceva interesant. Deşi nu se aplică Jurnalismului de Timişoara (sau??!!), studenţii la aceiaşi specializare din Bucureşti stau şi câte doi ani fără diplomă. Adică copii ce-au gătat studiile în 2007 sunt şi acum fără-de-diplomă din cauza ineficientului secretariat FJSC. În traducere liberă, după ce şi cel mai slab şi neinteresat tânăr absolvă o facultate ajunge să fie egalul viitorilor jurnalişti care vor să prindă un master specializat, să-şi dea disertaţia sau să plece să continue specializarea în străinătate.
Chestia e gravă pentru cei care au dat la Jurna din vocaţie. Pentru că un om cu o astfel de alegere este un om activ prin definiţie. Un om interesat, mereu pe fugă, curios, gata să valorifice fiecare clipă cu o activitate, cu un proiect. Cu oboselile specifice omului, evident. Iar să pierzi un an din cauza unor incompetenţi care stau în camere bine aerisite nu este tocmai uşor de înghiţit. Mai ales că ei sunt parte din cei pe care vrei să-i demaşti şi să-i îndrepţi prin meseria ta. Iar să pierzi şi cel de-al doilea an, pune capac la situaţie. Puneţi mâna şi faceţi o petiţie, tineri lipsiţi de diplome. Gata cu joburile în mall! Dacă nu voi, atunci cine? Aşteptaţi pe holurile încinse de dinainte de camerele cu aer condiţionat şi luaţi-i pe sus! Cereţi-vă drepturile aşa cum ştiţi că se poate face!

joi, 18 iunie 2009

Wrong attitude for the clothes

marți, 16 iunie 2009

Azi

duminică, 14 iunie 2009

Timişoara, scenografii temperate

Papillon Café, de obicei încăpător pentru obişnuiţii casei, a fost prea mic pentru cei care au venit dornici să îşi piardă privirile în fotografiile studenţilor boboci la Jurnalism.

Aceştia şi-au făcut publice "Scenografiile temperate" sub îndrumarea profesorului Lucian Ionică şi le-au confruntat sub ochii critici ai profesorilor Marcel Tolcea şi Eugen Bercei. De ce scenografii? "Ne-am gândit la «scenografii» pentru a transmite energia, evoluţia şi mişcarea, toate acestea, tinerii fotografi, reuşind să le «tempereze» şi să le expună în Papillon." Şi de ce "temperate"?

"Pe de altă parte, am considerat că titlul este reprezentativ şi pentru personalităţile fotografiilor, având în vedere că este vorba despre tineri energici, vulcanici, dar în acelaşi timp foarte atenţi la detalii şi cu o înclinaţie deosebită spre frumos şi perfecţiune." Aşa a explicat celor prezenţi la vernisaj studenta Luiza Apetrei, coordonatoarea-"şefă" a tinerilor fotografi - 15, care studenţi s-au provocat în pixeli sau direct pe hârtie fotografică.

Şi pentru că un vernisaj nu poate decurge aşa simplu, trebuia să i se adauge ceva (o fundă, un compliment...) i s-a "adăugat" o aniversare. Studenţii l-au onorat cu un tort-surpriză pe directorul Muzeului de Artă şi în acelaşi timp profesorul lor, Marcel Tolcea, care îşi celebra şi ziua de naştere. Şi pentru că din minţi creative nu poate pleca ideea de un tort normal cu un banal "La mulţi ani!", acest tort îl cita pe Frank Zappa şi era la zi cu tematica: "Art is making something out of nothing and selling it".

PĂPĂDIA
Pasionaţii, dependenţii de cafea sau cei care nimeresc din întâmplare în Papillon Café vor putea să-şi scalde ochii în "scenografiile temperate" ale fotografiilor expuse în cafenea. "Eu vin în fiecare zi aici dimineaţa, la cafea, iar săptămâna asta m-am aşezat numai şi numai sub păpădie. Stă cu mine cât îmi citesc ziarul sau cartea", glumeşte Daiana, studentă la Arte, de sub păpădia ei preferată.




I went national. Cum ar spune americanii. Sau pur şi simplu, mi s-a publicat un articol într-un ziar de tiraj naţional. Şi m-au citit sau au trecut peste mine mulţi. Pentru mine e un moment de marcat cu X roşu în calendar deci e suficient de notabil ca să make it to my blog.

sâmbătă, 13 iunie 2009

A sosit ziua

În care Laura va vedea pentru prima oară Lord of the rings. Toată trilogia. Un moment de reculegere, vă rog. Comentarii, după film.

duminică, 7 iunie 2009

Povestea vieţii - Cireaşa


Don't you just love cherries? Modul în care îţi fac roşu cu ochiul. În lada lor din piaţă, de pe ziarul lor de duminică? Le vezi preţul cam mărişor şi eşti dispus, totuşi, să iei două kilograme căci ştii că pofta e mai presus de raţiune? Plăteşti rapid cu bani ficşi şi îţi ţii punga strâns aproape de piept. Pe drum spre casă, mai furişezi mâna în plastic şi furi câte o glorioasă cireaşă. O vezi. E roşie, cărnoasă şi lipicioasă de la mizeria şi praful din dubiţa cu care a venit. Te uiţi ferit în jur, să verifici dacă te observă careva, şi-o ştergi fugitiv de tricoul tău de mers la piaţă. Şi urmează gloriosul moment. Contopirea. Dinţii tăi muşcând finuţ din pielea cireşei şi dezgolind-o suav şi-apoi fructul! Fructul în sinea lui, în sinea gustului. Toată saliva se-adună să sărbatorească împlinirea acelei cireşe. Explozia de dulce şi, uşor de tot, acrişor, pentru o senzaţie divină dar totuşi cu pământescul sentiment de fiori pe coloană. Te provoacă la gândul celorlalte consoarte din plasă în cădere liberă. Castronul galben şi duşul robinetului. Grăsunele se lovesc moale de plastic şi se lăfăie în apa care se murdăresşte treptat. Le pipăi delicat şi simţi tot ce-ţi vor dărui. Pulpă, gust, aromă, formă, culoare, zâmbete.
Spune-mi, tu.. Ţi-ai găsit cireaşa perfectă?

Mi-e lehamite!

De-ai mei. De piciorul lui Borcea. De gura lui Turcu. De onoarea lui Rednic. De filosofiile lui Dinu. De Dolha, Scarlatache, Goian, Tamaş, Izvoranu, Zicu, Malick, Boştină, Cristea, Niculae şi .. Dănciulescu. Miranda, Torje şi Homei. Şi de restul titularilor şi de restul celor care-au ţinut banca de rezerve pentru restul anului fotbalistic.
De locul întâi, de şase puncte care m-au bântuit grav în ultimele 20 etape, pe puţin, de imnul Champions League. De suporterii de adidaşi, de dansul lui Şachira, de rebuturi. De banii luaţi sau nu de la Steaua în 2007, de insistenţele lui Borcea de-al aduce pe Hagi pentru ce? Patetic, cu sens englezesc. Când echipa e la pământ şi totul se destramă pe baza posibilului loc trei, slinosul vrea să dea lovitura prin antrenor cu trecut stelist. Demn de lehamite!
Vreau o pauză lungă. Nu mai vreau să aud nimic. Căci îmi strică până şi viaţa non-microbistă.

duminică, 31 mai 2009

Postul 101 - Leapşa

* Ziua cea mai frumoasa: Ziua de ieri, în fiecare zi. Cu siguranţa peste ani voi avea una anume.
* Ziua cea mai trista: Ziua în care mi-a murit surioara.
* Cea mai mare greseala: Încrederea orbească.
* Radacina tuturor relelor: Lipsa respectului.
* Distractia cea mai placuta: Sims 2.
* Cea mai mare infrangere: Şefia clasei într-a 12-a. (:P)
* Cei mai buni profesori: Militariu Horaţiu forevă.
* Prima necesitate: Cafeaua.
* Ceea ce te face cel mai fericit/a: Bologa (undeva în judeţul Cluj)
* Ceea ce te intristeaza cel mai tare: Abandonul.
* Cel mai mare mister: Dumnezeu.
* Persoana cea mai periculoasa: Care mă cunoaşte cel mai bine.
* Persoanele cele mai necesare: Ma', pap, Iuli şi Cosana.
* Sentimentul cel mai ingrozitor: Dezamăgirea.
* Sentimentul cel mai placut: Respectul.
* Cel mai bun cadou: Teneşi.
* Lucrul cel mai de valoare: Faptul că am o valoare şi o utilitate undeva ori pentru cineva.
* Calea cea mai rapida: Avionul?? Nu, fuga de greutăţi.
* O protectie efectiva: "Nu îmi pasă." (Dar îmi pasă rău de tot)
* Cel mai bun remediu: Sărutul.
* Forta cea mai puternica: Increderea în sine.
* Lucrul cel mai placut dintre toate: Să primeşti. Ok, fie, să dăruieşti.
* Lucrul cel mai dificil dintre toate: Să-l pierd.

O dau mai departe către oricine o vrea şi simte că nu va fi vulnerabil afterwards.

vineri, 29 mai 2009

Marţi

- A trecut aproape o lună..
- Ştiu. Simt.
- Ce sec. Ce durabilă e sesiunea asta.
- Mai ales la Poli, dacă tot e să zicem.
- Mda. Ştiu. Încerc să-mi ocup timpul. Dar mai e atât de mult până în 8 iulie.
- Dar cine a zis că abia în iulie?
- N-a zis nimeni da' na. Nu pot să fiu nesi. Tre' să te las sa iei şi restanţele alea.
- Dar putem da o fugă într-o zi până la Drobeta.
- Nu mi-e dor de Drobeta. Măcar Craiova ca să mâncăm la Mc.
- Zici că ţi-e gândul mai mult la Mc decât la mine.
- Mmmmm ..
- Mi-e dor de tine. Nu-mi mai place webu'.
- Ştiu.. Ştii că mă aranjez înainte să-ţi dau camera?
- Cred ca am observat că nu prea merge machiajul cu pijuca cu ursuleţi.
- Ha, ha. Ba chiar se asortează.
- Tu ştii. Tu eşti marele DON'T în modă.
- Ce confortabil e să mă ştii atât de bine.
- Mi-e dor de tine, hai sâmbătă la Sibiu, vreau mult să te văd.
- Gata, vin!
- Ai bani?
- Încă aştept bursa. Dar dacă nu, fac eu rost. Tu ai? Şi învăţatu'?
- Fac şi eu rost.
- Şi învăţatul???
- Lasă-l. De luni începe sesiunea. Dar tu? Poţi?
- Da. Am examen marţi. Învăţ pe tren. Tij pe tren, ha, mişto.
- Bun. Îmi iau şi eu cursuri.
- Perfect. Ua, vorbeşti serios?
- Cel mai serios.
- Bun. Sâmbătă-ţi aştept acceleratul. Fă bine şi nu întârzia.

miercuri, 27 mai 2009

Hai şi tu la ecusoane virtuale

Mă grăbesc. Trebuie să fug la examen. Dar mi-am tras un ecuson nou. Un banner, mai exact. Prin care vă informez că eu voi merge la vot. Fugi şi tu pe linku' ăsta şi afişează-te încât să vedem şi noi ce faci pe 7 iulie, de Rusalii! Indiferent de principii, culoare politică, bun simţ civil ori alte căcaturi.

vineri, 22 mai 2009

Ce-am avut şi ce-am donat

Am avut sânge şi încă am. Cu 450 gr mai puţin. Cu 500 ml mai uşoară. Cu 55 de minute în urmă. Acum un pahar de calciu efervescent. Am avut conştiinţa împăcată până am văzut aseară Seven pounds şi m-am privit. Leneveam mediocru, cu picioarele suite pe birou, mâncând creveţi şi rotind uşor, stânga-dreapta scaunul albastru de sub mine. Mă uitam la film şi-mi permiteam să-l opresc arar ca să-i răspund mamei care ţipa din bucătărie.
Şi m-am trezit, 153 de minute mai târziu, cam la o jumătate de oră întârziere faţă de o vizionare neîntreruptă, googleuind. Căutam să donez ceva, oricât. Mi se strângea pielea de sub ochi de la lacrimile plânse. Şi-am căutat mojiceşte să dau cât pot. Să donez sânge nu mi se mai părea la fel de preţios ca prima dată. Eram proaspăt ochi-deschisă că pot dona şi măduvă osoasă. Şi înca sunt şi în ciuda discuţiei lungi de azi-noapte, Iulian n-a reuşit să mă convingă că aia nu se mai reface integral şi că-mi va dauna mie, în timp. Mă simt murdară în hainele mele curate şi nu de spital. Mă simt nefolositoare cu dulciurile de pe biroul meu care mă îmbie să le devorez ca un corp sănătos care nu se îngrijeşte de cantităţi şi prescripţii. Mă simt bolnavă din cauza somnului dulce care-l prelungesc până la ultimele 10 minute în care mai pot prinde un troleu bun ca să ajung în timp undeva. Căci am multe de care mă bucur fără să le preţuiesc adevărata dulceaţă. Şi le merit tot mai puţin decât suflete care suferă într-adevăr. Îmi trebuie un memento în fiecare zi care să-mi ţină cinci minute de predică şi de conştientizare căci sincer, nu mai vreau să fiu atât de risipitoare.
Vreau să-mi risipesc energia, sângele, măduva, grefele de piele şi părul pentru trupuri bolnave, transfuzii, leucemici şi peruci. Şi toţi cei vă priviţi în oglindă dimineaţa şi sunteţi mulţumiţi, nu vă plafonaţi la fond de ten şi deodorant. Căci aveţi mult mai multe de dat celor care vă văd în fiecare zi.

miercuri, 20 mai 2009

Choco



Ciocolată densă maro, sirop de ciocolată negru şi bucăţi de ciocolată albă. Să admitem. Nu e nimeni mai priceput la combinat dulciuri decât mine. Poate doar Anca, dar mă mai gândesc before I put my foot into my mouth.

sâmbătă, 16 mai 2009

Când clanul Holban se întâlneşte

N-am văzut multe reuniuni de familie ca ale mele. Poate doar în Naşul şi alte surse cinefile cu tematici dubioase. De obicei, lumea râde, spune bancuri. Beau Adria, Burger, fac mişto de bunicul surd. Nu e aşa?
Ei bine, la mine e altfel. La mine se taie trabucuri. La mine nu se discută fotbal. La mine nu se adună familia Holban, ci clanul. La noi, totul e sobru, indiferent de e înmormântare, nuntă ori onomastică. La noi, copilul de 5 ani învaţă deja să mănânce cu tacâmuri. La noi, ţi se dă peste mână dacă înclini farfuria de supă înspre tine şi nu înspre exterior. Noi te taxăm dacă îţi legeni picioarele sub masă. Noi nu zâmbim. Noi menţinem discuţii pe teme de cultură şi cărţi în mod obligatoriu şi nu din plăcere. La noi, cadouri se fac în bancnote. Şi se întrec între ei pentru care oferă mai mult. La noi, găseşti cele mai variate personaje. Naşi care lucrează la frontieră. Veri care lucrează în Poliţie. Parveniţi. ..te, scuze. Nepoţi obligaţi să dea la Medicină. Oameni cu multe terenuri. Suntem peste tot dar numai unul în inima altuia, nu.

Alex

I'm no Alex fan! Dar colegii de facultă sunt. Câţiva, at least. Şi-am trecut să-l vedem la Umbrela Verde.







marți, 12 mai 2009

Guerilla Verde la Timişoara


Hei, să se ştie din start. Putea să fie ProTV verde sau ProTV fara "pr" verde, eu tot m-aş fi dus. Şi o să merg. Merg şi din datorie profesională dar şi din culpă. Mă duc să mi se deschidă iar ochii şi să reconştientizez coma în care se află Pământul.
Totodată, voi fi acolo ca să-mi fac relatarea pentru un seminar facultativ. Adică pentru facultate. Şi voi fi acolo de trei ori. Voi aştepta la ora 13:00 să sosească "primarii" din clasele I-IV, doi câte doi, de mânuţă, cu învăţătoarea ţipând şi renumărându-i constant. Ei vor viziona The Ant Bully şi boy, don't I envy them? Ceva mai târziu, pe la 4 fără, creşte limita de vârstă primită în sala de film. Rulează Wall-E. Ştiţi, povestea de dragoste ecologica dintre Wall-E şi Eve. Pentru ca seara, de pe la şase, să pot intra şi eu fără frica că mă scrutează careva cu privirea şi poate chiar bastonul, am să intru să vizionez An unconvenienth truth. Aici nu pot să spun "iar". Am văzut Happy Feet, am văzut Ant bully, am văzut chiar şi 11th Hour dar nu am rezistat la filmul lui Al Gore. În seara asta, o voi face.
Pe scurt, dacă aveţi un răgaz, copii de toate felurile cu carnete certificabile de la Ministerul lui Cati, mergeţi la Guerilla Verde, la Filarmonică. Azi şi mâine. Mergeţi pentru voi şi pentru copii copiilor voştri.
Pentru mai multe informaţii pe care Laura le-a omis, apăsaţi tasta 1.

vineri, 8 mai 2009

Laura caută cursuri de dans

Iar eu. Nu am astâmpăr. Mă gândesc că se aproprie vacanţa şi încep să mă mănânce palmele. Pentru necunoscuţi, Laura de-acum doi-trei ani, începea să se întrebe cu o lună înainte ce va face ea timp de trei luni, fără cineva care să o oblige la activităţi, teme şi chestii de genu. Menţionez că nu vreau neapărat să evidenţiez că m-am maturizat şi că acum I actually have a life. Doar că acum savurez şi eu dulceaţa somnului şi îi fac complimente prin suviţele de salivă care atârnă pe pernuţele mele colorate în pozele jenante făcute de tata. Nu, nu le fac publice!
Bun, revin la subiect. La the ants in my pants. Joburi mi-am găsit. Da, două. Unu' două luni, altul pentru alte două luni. Va fi o vară lungă şi împuţită şi mă voi încuraja singură în permanenţă. "Laura, nu uita de camera foto super bestială! Nikonul ăla va fi al tău! Trebuie doar să munceşti mult pentru el. Ignoră transpiraţia. Ignoră oamenii care merg în vacanţă. Cine are nevoie de mers la ştrand? Bere rece? Yeks, ce-i aia?" Mă voi uita de câteva ori la felul în care Tibby lucrează la Wallmart toată vara pentru echipament video şi-o să prind putere. Totul e planificat, pe bune. Dar chiar am nevoie şi de altceva. Mi-am spus de la început că 2009 va fi un an fructuos. Nu pot să mă consolez iar în 31 decembrie dând vina pe "Ah, aşa-i toată generaţia mea!". Aşa că am ales. Vreau dansuri. Streetdance, mai exact. Vreau trei ore pe săptămână de asudare controlată. Vreau să numar paşi. Vreau să am un coregraf care să ţipe la mine că sunt o împiedicată. Vreau să-mi recomande obligatoriu jogging. Am nevoie de rigurozitatea paşilor de dans. Vreau exactitatea dansurilor americane. Vreau să mă opresc pe stradă şi să repet paşi pe ritmul mp3 playerului. Vreau să-mi educ corpul. Altfel decât să nu reacţioneze la două pahare de Cola înghiţite cu 5 minute înainte să aterizez în aşternuturi. Per total, vreau asta şi-am s-o fac. Nu trebuie să mă justific prea mult. No more overthinking. La muncă!

joi, 7 mai 2009

Laura cu Lior şi Elad

Cine-s ăia? Habar nu aveam cu o zi în urmă. Erau doi indivizi pe care urma să-i culeg de pe Traian Vuia pentru ca 20 de minute mai târziu, să le strâng mâna şi să-i abandonez la hotel.
Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din aeroport, cei doi au fost amicii mei pentru o zi. Rewind! Say what?? Amici?
Îhim. Am ajuns la aeroport cu întârziere chiar dacă "şoferul" meu a accelerat până la 150. Începeam să transpir şi mi se ridica bluza pe sub sacou. La Arrivals, oamenii se îmbrăţişau deja. Eu, mioapă din naştere, mijeam ochii sperând că mi se concentrează procentul de vedere bună în crăpătura dintre pleoape. Avionul dinspre Viena era aici. Israeliţii mei, nu! Iniţial, trebuia să vin în oraş cu trei. Am găsit doar doi. După jumătate de oră în care fata(??) Lior şi băiatul Elad şi-au fumat întregul pachet de ţigări, Laura încă verifica dacă israelitul numărul trei nu a rămas cumva la partea cu "jur că vin în România voastră sănătos tun şi fără urmă de gripă porcită". Evident, inculpatul/a Maayan nici măcar nu se urcase în avionul nostru.
Durerea de cap începuse. Transpiraţia şi-a găsit sfârşitul în geamurile deschise de pe drumul înapoi acasă. De ce ar fi mers totul trună în continuare? Am oprit şi la Van Graph puţin. Regizorul Elad şi producătoarea Lior se simţeau ca acasă iar eu, eram un fel de găină mândră de puii ei. Le-am comandat cafeluţă şi suc. I-am iniţiat în ale limbii. Ştiam că nu va mai dura mult şi mi-am permis să fiu prea drăguţă. Până mi s-au pasat protejaţii şi pentru un scurt tur şi puţină acomodare. Aşa că am pornit ecusonaţi prin Unirii. E o adevărată provocare să încerci să traduci în engleză originiile celor patru biserici. Am căscat gura cu ei la izul de comunism ce-l percepeau, laitmotiv de care mă ciocneam zilnic şi nici nu-l recunoşteam. Eram Laura cu încă două perechi de ochi de artist. Tinerii ăia îşi imaginau cadre cu mine pocnindu-mi degetele lângă ei. Engleza mea avansată îşi pierdea glasul şi iuţimea. Avansam. Nu le plăcea că aştept să se facă verde la semafor în Libertăţii. Mă simţeam tot mai comună pe lângă stilul lor gură-caschist. Coada de la îngheţată "cu muşte" îi trezeau lui Elad porniri de anii '80. Eu de ce nu am văzut asta? Abia apoi vedeam şi eu, pe cerul din spatele catedralei, chelneriţele mestecând a lehamite gumă roz şi purtând patine cu şireturi. Am schimbat şi bani. Banii au contrazis o vreme condiţia lor. Laura crede că banul are putere să cumpere artă dar sub nicio formă, să o inspire. Dar s-a remediat imediat gândul când din primii lor lei româneşti şi-au cumpărat Pall Mall. Hotelul a stopat puţin călătoria noastră. M-am întins pe sofaua verde şi i-am crezut pe cuvânt.
"Fifteen minutes so I could take a shower, please!"
"I'm also taking those 15 minutes. But not taking a shower. I got no clean clothes."
Am moţăit puţin stând cu spatele drept. Ciudat. M-a trezit Elad care făcea crimă de om pentru o priză cu trei găuri, model american. N-am putut să-l ajut. Vedem mâine în ziar ce şi cum. Câteva minute mai târziu, Lior stătea lângă mine şi se minuna şi ea de canapeaua verde. A ţinut s-o fotografieze pentru "my best friend who is an interior designer". Ea cu părul ud, eu lovindu-mi teneşii unul de altul, bărfeam pe englezeşte în faţa recepţionerului care m-a rugat pe mine să le traduc ora breakfastului. Elad a întârziat dar nici nu mi-l imaginam în alt mod. Cobora încet scările. Zâmbea candid cu faţa lui pistruiată. Era gata de umblat. Eu vroiam iar însă mă năpădea somnul. Nu trebuia să fi stat aseară până la trei să mă joc. Am ieşit şi-am fixat câteva repere. McDonald's, american food. "OK" zice Laura. Kenvelo, israelian shop. "Really?". Îhim. Lior mi-a tradus. Kenvelo = Yes or no. Ca să vezi. Ţigările s-au aprins iar şi se înroşeau când vedeau porumbeii graşi sau ţigăncile din magazinele pretenţioase. I-am pierdut curând căci am ajuns la Cinema Timiş. Am apucat să o aud pe Lior spunând că mâine e difuzat şi filmul ei. Apoi Paul mi i-a luat. Mi-a luat artiştii. Mi i-a luat brusc. Mâine mă răzbun. Îi aştept iar.

marți, 5 mai 2009

'Cuz there's two in a million

"Best friend. Ok, this one is so important. Choose wisely, okay? Like I’m really lucky with mine. My best friend is funny, intelligent, creative, beautiful, hm, succesfull and very kind. She’s also impulsive, frustrating, aaa, complicated, childish but I would not have her any other way."

Replică furată de la personajul meu preferat in the whole world. Dar am şi eu motive să mă gândesc la cel mai apropiat suflet de-al meu care nu implică legături de sânge sau atracţie sexuală. Pentru că tocmai ce au luat sfârşit 58 de ore în care nu mi-a lipsit nimic şi asta li s-a datorat mult lor, prietenelor mele. Nu mai e loc de plus sau minus, de mai bun sau mai rău. Sunt singurele exponate bipede care se înscriu în normele lauriene de selecţie a persoanelor cu care se pierde valoros vremea. Şi ele sunt mereu acolo, chiar dacă nu le vedeţi. Chiar dacă nu le văd nici eu. Sunt îngeraşul şi drăcuşorul de pe umerii mei la care apelez la fiecare intersecţie nedirijată din viaţa mea.



Blonda. Îngeraşul. Şoricul. Ţucul blond. Petarda. Fotogenica. My big sister.
She's a beautiful and sensitive woman. Gullible, sweet and inspiring. Still strong and still bohemian. Excessively friendly. Big heart. But easy to cheat on. Repeating the same mistakes. Stubborn as a mule. Afraid to take chances. And still, I wouldn't want her any other way.



Cos. Drăcuşorul. Copilul. Ţâfnoasa. Ţucul brunet. Cosi blue.
Such a wise kid. A great and strong personality. A mature soul in a childishly body. Has no fear and no limits. The kind of friend that would do the crazyest things for you. And in the same time, she's hard to get along with. Complicated. Irresponsible. Judgy. Cold. But I so need her exactly as she is to show me her side of things.


PS. Ăsta nu e un omagiu către voi. Tot ce simt pentru voi e! Vă... ăăă... iubesc!

marți, 28 aprilie 2009

Bruxelles în pixeli

O foto-postare despre Bruxelles. Bruxelles văzut pe vizorul a trei zile fugare. Fugitive.