Mi-e lehamite!

De-ai mei. De piciorul lui Borcea. De gura lui Turcu. De onoarea lui Rednic. De filosofiile lui Dinu. De Dolha, Scarlatache, Goian, Tamaş, Izvoranu, Zicu, Malick, Boştină, Cristea, Niculae şi .. Dănciulescu. Miranda, Torje şi Homei. Şi de restul titularilor şi de restul celor care-au ţinut banca de rezerve pentru restul anului fotbalistic.
De locul întâi, de şase puncte care m-au bântuit grav în ultimele 20 etape, pe puţin, de imnul Champions League. De suporterii de adidaşi, de dansul lui Şachira, de rebuturi. De banii luaţi sau nu de la Steaua în 2007, de insistenţele lui Borcea de-al aduce pe Hagi pentru ce? Patetic, cu sens englezesc. Când echipa e la pământ şi totul se destramă pe baza posibilului loc trei, slinosul vrea să dea lovitura prin antrenor cu trecut stelist. Demn de lehamite!
Vreau o pauză lungă. Nu mai vreau să aud nimic. Căci îmi strică până şi viaţa non-microbistă.