Laura caută cursuri de dans

Iar eu. Nu am astâmpăr. Mă gândesc că se aproprie vacanţa şi încep să mă mănânce palmele. Pentru necunoscuţi, Laura de-acum doi-trei ani, începea să se întrebe cu o lună înainte ce va face ea timp de trei luni, fără cineva care să o oblige la activităţi, teme şi chestii de genu. Menţionez că nu vreau neapărat să evidenţiez că m-am maturizat şi că acum I actually have a life. Doar că acum savurez şi eu dulceaţa somnului şi îi fac complimente prin suviţele de salivă care atârnă pe pernuţele mele colorate în pozele jenante făcute de tata. Nu, nu le fac publice!
Bun, revin la subiect. La the ants in my pants. Joburi mi-am găsit. Da, două. Unu' două luni, altul pentru alte două luni. Va fi o vară lungă şi împuţită şi mă voi încuraja singură în permanenţă. "Laura, nu uita de camera foto super bestială! Nikonul ăla va fi al tău! Trebuie doar să munceşti mult pentru el. Ignoră transpiraţia. Ignoră oamenii care merg în vacanţă. Cine are nevoie de mers la ştrand? Bere rece? Yeks, ce-i aia?" Mă voi uita de câteva ori la felul în care Tibby lucrează la Wallmart toată vara pentru echipament video şi-o să prind putere. Totul e planificat, pe bune. Dar chiar am nevoie şi de altceva. Mi-am spus de la început că 2009 va fi un an fructuos. Nu pot să mă consolez iar în 31 decembrie dând vina pe "Ah, aşa-i toată generaţia mea!". Aşa că am ales. Vreau dansuri. Streetdance, mai exact. Vreau trei ore pe săptămână de asudare controlată. Vreau să numar paşi. Vreau să am un coregraf care să ţipe la mine că sunt o împiedicată. Vreau să-mi recomande obligatoriu jogging. Am nevoie de rigurozitatea paşilor de dans. Vreau exactitatea dansurilor americane. Vreau să mă opresc pe stradă şi să repet paşi pe ritmul mp3 playerului. Vreau să-mi educ corpul. Altfel decât să nu reacţioneze la două pahare de Cola înghiţite cu 5 minute înainte să aterizez în aşternuturi. Per total, vreau asta şi-am s-o fac. Nu trebuie să mă justific prea mult. No more overthinking. La muncă!