Schhhhhhhhh...

Ma simt batrana. Invechita. Multumita doar cu paine de la brutaria mea preferata. In acest caz, cu atotputernica cafeinizata bautura, Cola-Coca. Si inca nu e cazul.

Deci ramane concluzia ca rar ma mai da ceva pe spate. Rar ma mai las data pe spate. Toate pana a aparut inorogul fermecat! Adica noul juicey-juice de mandarine! M-a cucerit de la prima fasaitura, cand s-a deschis dopul. De la prima gura plina de suc, inclusiv cu partea cand curge pe langa. E suc de mandarine, at least un wannabe si le-a reusit. Cred ca asteptam ceva sa intreaca obositele racoritoare de porto, lamai sau grape de la 10 ani, pe putin! Porto suck! Nu-mi pasa ca-s hranitoare si populare. Baby mandarina merita o sansa sa devina faimoasa la randu-i.

Pentru ca revelatia primavara-vara si all summer long este Schweppes de mandarine! Abia astept sa vad terasele pline de manda! 'cause manda rullez the business!

Miracolul auzului

De miracole-am auzit abia in Biblie. Altele nici nu le iau in seama. Sunt prea putin adevarate. Sunt contrafacute ca sa fie vandute. Dar, exista un dar! Am fost semi-martora la unul. Printre noi. Digitalizat, televizat, inregistrat. Poate de-asemenea o facatura, insa una reala si intr-adevar touchy. Am fost martora momentului in care o fetita isi capata auzul. O fetita de 11 ani. Fetita care a trait intr-o lume fara ritm, fara muzica, fara sunet, fara ciripeli, fara zgomote de pickammere, fara vocea pitigaiata a mamei cand o cearta, fara sunet de zurgalai si colinde, fara sa auda clopotelul la scoala... Pentru ca asa a vrut Dumnezeu!
Insa aseara, mai mult sau mai putin de dragul publicitatii sau cu scopul de a emotiona publicul, Diana a auzit. A primit doua aparate auditive digitale, valabile pentru 6 luni. O d'soara blondina zambea dragut cameramanului in timp ce ii indesa in urechiusele mici plasticaraiele alea. Ce avea sa urmeze? Fetita era speriata. Nu stia ce-avea sa se intample. Cum o sa fie. Era un miracol, unu de ala cu sculat de par pe maini si scuipatu netrecand de gat! O sala intreaga se uita. Ea, saracuta, era terifiata. Cei din jur au inceput sa-i vorbeasca. Iti poti imagina ce soc? Ce chestii se "aud" in tine, desi nici nu stii cum e ala auzitu! Ce anume spune domnu ala catre mine? Eu nu cunosc cuvintele. Nu le cunosc spuse, nu le cunosc auzite. Era miracolul Dianei si daca se poate, vreau sa urce si simtamantul meu in sufletul Universului. Pentru acea clipa. Pentru ea si pentru auzul ei.

De suflet pentru suflet

N-as fi zis. La cat de conservator e pap, n-as fi zis.
Sa prind eu un derby Dinamo-Steaua altundeva decat la televizor???
Du-te ma si vezi-ti de treaba.

Insa rapidul m-a dus incolo... Am pornit la 22:52 catre Bucuresti si aerul se rarefia. Bataile inimii se incetineau si momentul se misca fix ca Ahile. In competitia cu broasca, ovio!
Dupa foieli si imbranceli cu gagiu pe scaunele tari si cu o singura tetiera laterala, dupa gari imputite si intunecate intre Herculane si Craiova, dupa trezeli pe la 2, 3, 4 sa ne intindem dupa o gura de Schweppes... Am dat de ghena, de gunoaie si-am simtit ca apartin!
Si-am trait-o. 4 filtre de jandarmi, forfote imense, ce Poli-Uta, ma? Jandarmi pe tot Stefan cel Mare, pana dincolo de Dorobanti. Deh, cunosc si eu! Inghesuieli. Coate. Ragaituri si flegme trase pe gat in sus. Steaguri si fulare rosii! Rosii, vere! Rosii!
Mergeam ca un copil mic, tinuta de mana, cascand gura la atatia neni mari suporteri. Mergeam cu degetul in gura si ma intrebam unde puii mei o fi tribuna doi. Tata nu m-a lasat la peluza. Nici n-am mai vrut la peluza. Vroiam sa respir meciul stand jos. Poate mancand seminte. Sau de ce nu sandwichul de acasa? Daca m-ar fi lasat cu el pe stadion...

Dar nimic n-a mai contat. Putin ploaia. Dar s-a stins de la foc. De pe teren si din tribune. De la inimi disperande. De la spectacol. De la dorinte, inghitituri in sec. Injuraturi. Palme aprinse.

A fost un derby, si-a fost al sufletului meu...