Laundry day

Mulţi ştiu că am evitat ziua aceasta. Munţii de haine se adunau şi eu îi ignoram ca Martha pe Stewart. Dar azi mi-a bătut ceasul, nevoile au învins, hainele au plecat la spălat.

Doar ca să nu existe nelămuriri, nu îmi place să port o rufă zile la rând, nu iubesc germenii şi nici nu mă simt ca acasă între purcei. Însă am amânat pe cât posibil acest dus de haine la spălat pentru că mi-era practic ruşine să-mi duc my jammy pants care necesită washing la altcineva în cameră, la altcineva în maşina de spălat. Şi da, de când sunt în Bucureşti mi-am mai spălat hainele. Mă rog, Iulian mi le-a spălat. Şi nu am găsit nicio jenă în asta. Însă my laundry nu mai pot face turul Bucureştiului de fiecare dată când am eu nevoie să-mi clătesc un tricou, din sectorul 6 până-n 3.

Aşa că îi mulţumesc tipului de la etajul 3 care mi-a făcut drumul cât mai scurt, a pus mult balsam pentru lenjeria pătuţului şi mi-a zâmbit gingaş, toate pentru 3 lei.

Zilele Biz şi Zilele Busy

Între cele două tabere mi-am împărţit zilele de la întoarcerea de-acasă. Luni m-a lăsat să respir, însă marţi dimineaţa m-a tras de mânecă şi m-a dus la un eveniment grandios şi fiţos. Cine? Iulian. A făcut cumva rost de invitaţii la această săptămână mai mult decât interesantă. Zi după zi, inovaţie, antreprenoriat, real estate, csr şi media. Conferinţe, oameni îmbrăcaţi cum trebuie, promit c-as scos şi noi hainele cele bune, pauze de cafele, cafele foarte bune făcute la aparatele alea şmechere de la Nescafe, pauza de prânz cu salate fistichii, tot tacâmul. Am avut ocazia să-mi defileze prin faţă băieţii de la Dolce Sport, Amalia Enache, Mihaela Geoană, Huidu şi foarte multe personalităţi care au devenit aşa ceva în ochii mei abia după ce-am luat cunoştinţă de ei. Ne-am şi scos cu câte un mouse pad cu o fotografie de-a noastră, făcută în pauza de masă a ultimei zile. O s-o încarc zilele următoare.

Săptămână nebună, am tras şi-o boală de-o zi sâmbătă, febrilă şi durerilă. Movie nights cu trupa duminică şi ia-o iar de la capăt. Săptămâna doi a fost iarăşi plină de activităţi culturale, de inspiraţie, ba chiar, motivaţie (motivare) masteristică. Am lucrat la un proiect mult şi bine şi-am reuşit să-l prezentăm şi să provocăm discuţii. Plăcut! Şi-acum nu mai ştiu cum să mă relaxez! De unde să încep?

Mi-am refăcut plinul cu cărţi (Shining, Fata cu cercel de perlă şi Pianistul) şi-am reuşit să capăt doar o muştruială scurtă pentru întârzierea anterioarelor. Mi-am cumpărat şi untul de arahide mult dorit şi Nutella cea de la reduceri. Am multe episoade de Gilmore Girls ahead of me. O să încep cu ojă pentru unghii, o jumătate de oră de făcut nimic şi puţin project working la decorarea uşii mele de la dulap. Cine ştie, poate odată cu 1 decembrie, o să pot să pun şi nişte luminiţe în cameră, dacă nu se supără colega.

Weekend plăcut şi ne vedem la meci! :)

Astăzi am fost...

Tipa căreia i-a căzut bagheta franţuzească pe jos, în metrou, în văzul lumii. Altfel, bagheta ar fi ajuns în cămin şi-ar fi devenit un sandwich cald cu şuncă şi cremă de unt cu caşcaval. Cam ca ăsta.

Să curgă sânge.

O replică favorită de-a unui prieten. Ok, nu a curs, cel puţin nu neregulat, dacă mă înţelegeţi. A curs însă încet, sigur şi cu un scop bine definit. Mi-a trecut pe la urechi cum o cunoştinţă a unui prieten a unei mătuşi, vecină cu nu-mai-ştiu care are nevoie de sânge, fiind spitalizat. Nu mi-a luat mult ca să mă ofer să donez, dat fiind că sunt o maniacă a pungilor de sânge care se depărtează de patul în care stau întinsă, letargică.

Aşa că am mai cules doi-trei voluntari şi-am pornit către Centrul de Recoltare, undeva pe la Piaţa Victoriei, însă dosit şi nepromovat. Obişnuită cu socoteala de-acasă, de la Timişoara, unde în maxim o oră eram înapoi, în drum spre casă, m-am prezentat plină de interes şi inimă bună. Puţin mai târziu am aflat că e rea. Procedeul prin care treci ca să primeşti ok-ul de a dona a durat ceva mai mult şi-a constat în drumuri între cabinetele 46, 39 şi 42. Ok, da, a durat mult, ok, da, mi-a descoperit şi ceva suflu la plamâni şi mi s-a recomandat să văd un specialist, însă toate pălesc în faţa comportamentului demn de laudă al echipei care lucrează la recoltare. De la prima doctoriţă până la tanti de la radiografie şi cea care mi-a luat sânge din deget, toată lumea era dispusă să te ajute, să-ţi repete iar şi iar traseul pe care-l ai de făcut, să-ţi laude puţin gestul şi să-ţi mai arunce şi-un zâmbet. Am rămas mai mult decât surprinsă. Prejudecăţile cu care am sosit în Bucureşti, nu ale mele proprii ci izvorâte de majoritatea celor de-acasă, încep să piară şi să fie contrazise de exemple adevărate.

Funny fact: la intrare era postat un afiş care le interzice momentan celor din sectorul 4 să doneze din raţiuni tânţăristice.

Photo fact: carnetul meu de donator de-aici