Când clanul Holban se întâlneşte

N-am văzut multe reuniuni de familie ca ale mele. Poate doar în Naşul şi alte surse cinefile cu tematici dubioase. De obicei, lumea râde, spune bancuri. Beau Adria, Burger, fac mişto de bunicul surd. Nu e aşa?
Ei bine, la mine e altfel. La mine se taie trabucuri. La mine nu se discută fotbal. La mine nu se adună familia Holban, ci clanul. La noi, totul e sobru, indiferent de e înmormântare, nuntă ori onomastică. La noi, copilul de 5 ani învaţă deja să mănânce cu tacâmuri. La noi, ţi se dă peste mână dacă înclini farfuria de supă înspre tine şi nu înspre exterior. Noi te taxăm dacă îţi legeni picioarele sub masă. Noi nu zâmbim. Noi menţinem discuţii pe teme de cultură şi cărţi în mod obligatoriu şi nu din plăcere. La noi, cadouri se fac în bancnote. Şi se întrec între ei pentru care oferă mai mult. La noi, găseşti cele mai variate personaje. Naşi care lucrează la frontieră. Veri care lucrează în Poliţie. Parveniţi. ..te, scuze. Nepoţi obligaţi să dea la Medicină. Oameni cu multe terenuri. Suntem peste tot dar numai unul în inima altuia, nu.