sâmbătă, 28 martie 2009

Lights off!

Mai sunt 4 ore până la Eart Hour 2009. Cine n-a aflat ce-i aia, un google search rapid si contramandate planurile între 20:30 şi 21:30. De vreo doua săptamâni de când am aflat ca ne aşteaptă bezna, m-am tot gândit la câţi români vor fi capabili de un aşa mic sacrificiu. În primul rând pentru că nu suntem o naţiune prea ecologistă, iar apoi pentru că dacă sigur nu suntem eco-friendly, siigur suntem microbişti. Şi astfel, nu cred că mulţi vor refuza sub acest pretext să piardă o repriză din România - Serbia.
Însă, eu cu ai mei vom sta în acea oră în bucătărie, la lumina lumânării, poate cu un ceai calduţ sub nas, catching up with things. Recunosc, mama nu vrea sa scoatem până şi frigiderul din priză. În rest, fie că lumea va vedea lumini stinse şi va spune că, băi, Holbanii nu-s acasă, fie că va observa cineva sau nu, că alaturi de un miliard de oameni, ne vom manifesta sau nu, noi să fim sănătoşi.

Asta e specială pentru Luci care spunea că nu contează dacă el, un singur om, îşi va întrerupe sau ba curentul electric pentru o oră când ştim că luminiile de la Casa Poporului consumă de n ori mai mult. Luci, Casa Poporului îşi dă o lecţie şi-şi stinge şi ea lumina.
EVY spune:
ECONOMIE. Într-o oră de „beznă voluntară”, cea mai mare clădire civilă din lume va reduce consumul cu 1.700 kWh, cât consumă un apartament într-un an.
Ta-daaaaa. Să aveţi o oră frumoasă!

vineri, 27 martie 2009

Stai 3 minute!

Tineri. Studenti. Basarabia. Romania. Flash mob. Timisoara. Stai 3 minute! Wish you were there! Take a look at my mini-video.

duminică, 22 martie 2009

Curiozităţi fotbalistice

Turul nu mi-a dat ochi să văd. Dar acum mi se pare strategic deşi nu prea văd in beneficiul cui. Am căutat şi da, am observat că nu e un caz singular însă incluzându-le pe Dinamo şi Timişoara, las loc de interpretări.
Am să exemplific pe retur:
În etapa 18, Dinamo a jucat acasă cu Pandurii.
Etapa 19: Timişoara a mers la Târgu Jiu pentru meciul cu Pandurii.
Iar Dinamo – la Mediaş.
Etapa 20: Timişoara a primit acasă vizita Gazului Metan Mediaş în timp ce Dinamo avea meci pe teren propriu cu FC Otopeni.
Etapa 21: Evident, Timisoara a jucat cu Otopeniul. Dinamo s-a „deplasat” la Buzău.
Etapa 22: Timişoara – Gloria Buzău. Dinamo – Rapid.
Etapa 23: Rapid – Timişoara. U Craiova – Dinamo.
Etapa 24: Timişoara – Craiova. Dinamo – Vaslui.
Etapa 25: Vaslui – Timişoara. Poli Iaşi – Dinamo.
Etapa 26: Timişoara – Poli Iaşi. Dinamo – Gloria Bistriţa.
Etapa 27: Gl. Bistriţa – Timişoara. Farul – Dinamo.
Etapa 28: Timişoara – Farul. Dinamo – CFR Cluj.
Etapa 29: CFR Cluj – Timişoara. Oţelul – Dinamo.
Etapa 30: Timişoara – Oţelul. Steaua – Dinamo.
Etapa 31 e puţin diferită pentru că e nevoie si de un meci direct, nu? Dinamo – Timişoara.
Etapa 32: Timişoara – Steaua. Urziceni – Dinamo.
Etapa 33: Timişoara – Urziceni. Dinamo – Braşov.
Etapa 34: Braşov – Timişoara. Argeş – Dinamo.

Hm, nu ştiu ce să zic. Îi pare şi altcuiva ciudat?

Oraşul tuturor posibilităţilor



Drobeta Turnu Severin

miercuri, 18 martie 2009

Cunosti o Ana? Ori un Stefan?

Am văzut aseară, printre pleoapele întredeschise, un spot care chiar mi-a atras atenţia. Asta pentru că de când am aflat cum se trag sforile ca să se acapareze atenţia publicului, simt ca îi înşel eu pe ei şi nu viceversa. Însă, poate din teamă, puţina gelozie, de dragul subiectului şi din cunostinţă de cauză, chiar ma interesează ce se întâmplă cu puberii internauto-sociali. Şi mă sperie să văd cât de falşi si introvertiţi cresc. Şi cum nu se independentizează prin nimic. Şi altele, dar nu ma cred suficient de pregătită ca să le dau nume. Oricum, aici e filmuleţul!



Pentru mai multe lucruri despre subiect, aici e adresa: http://www.sigur.info/

luni, 16 martie 2009

Culorile din castronul meu

sâmbătă, 14 martie 2009

Ce-ai acolo?

marți, 10 martie 2009

Temă!

Şi pentru că zilele astea avem temă de gandire, am încercat să pun puţin osul la treabă si să vad până unde pot să-mi înfig nasul in marea mea anchetă jurnalistică. Nu că aş şi avea tupeu să o fac sau că m-ar interesa în această viaţă să umblu dupa tipi dubioşi şi să le stric afacerile. Oricum, ce e interesul public?

Iată ce zice Codul Deontologic al Jurnalistului:

În cuprinsul prezentului Cod, notiunea de interes public va fi înteleasa pornind de la urmatoarele premise :

- Orice chestiune care afecteaza viata comunitatii este de interes public. Acesta nu se rezuma numai la aspectele politice, ci include orice alta împrejurare care prezinta interes pentru comunitate.

- Interesul public nu priveste doar ceea ce autoritatile considera ca este de interes public.

- Modul în care functioneaza si actioneaza guvernul, autoritatile ori institutiile publice, precum si orice alta entitate care utilizeaza bani publici sau care afecteaza interesul comunitatii este de interes public major.

- Toate actiunile, omisiunile, gesturile si cuvintele demnitarilor, politicienilor si ale tuturor functionarilor publici legate de exercitarea functiei lor sunt de interes public major. Viata privata a acestora este de interes public atunci când are relevanta pentru exercitarea functiei.

- Având în vedere contributia autoritatilor la gestionarea puterii si a serviciilor publice, critica adusa acestora se bucura de un interes public major.

- Atunci când nu exista un interes public evident, libertatea de exprimare nu poate fi limitata decât de interesul protejarii unui alt drept fundamental.

- Orice informatii privind încalcarea drepturilor omului – asa cum sunt acestea definite în documentele internationale ratificate de România – sunt de interes public major.


Buuun. Pri-Mărie, here I come!

Ei despre noi

New York Times vorbeşte despre noi:
"Romania, o tara saraca din Balcani, cu 22 de milioane de locuitori, care a aderat la Uniunea Europeana in urma cu doi ani, se chinuie sa scape de cultura coruptiei, prezenta de-a lungul a multor decenii, inca din vremea comunismului. Pe atunci, romanii indurau lipsa alimentelor de baza, precum lapte si oua, pentru care stateau la cozi interminabile, fiind astfel nevoiti sa foloseasca mita pentru a face rost de produse si servicii”

Când ne schimbăm status quo?

luni, 9 martie 2009

Doar Ale

sâmbătă, 7 martie 2009

Prea patriot??!!

Hop si eu. Imi place rezultatul. Da, pot sa ma scuz ca nu e chiar adevarat dar cin' ma crede? Dar pe bune, fara manele. Multumesc frumos!

Sunt 62% român.
Testul zice aşa:

Eşti frate cu dracul, iar puntea e viaţa. Ţi-e bine în România că ştii că altundeva nu te-ai descurca. Dacă ţi s-ar da bani, ai şi arbora un steag de ziua naţională. Când vorbeşti cu străinii devii şi mai patriot decât de obicei şi începi să le spui despre Brâncuşi şi Duckadam chiar dacă nu-ţi place nici pictura, nici handbalul. Nu asculţi manele, dar după ce te îmbeţi, parcă merg. Îţi place să-i corectezi pe alţii când greşesc. Şpaga e prietena ta bună. (46 - 75 de puncte)

Fă şi tu testul aici.


Fa si tu, stiu ca vrei!

joi, 5 martie 2009

Fără număr, de la Naşu' (mare)!

Pentru că nimic bun nu se arată în activitatea FRF-ului, Mircea Sandu tronează cu cardul în mână şi plănuieşte o nouă bombă. Una financiară, tip "mână largă". Una care nu va exploda nici în vestiarul naţionalei, nici în salvarea Rapidului, nici în molozul de pe Lia Manoliu. Din contră, în plenul catastrofelor stârnite de criză, 400.000 euro ai Federaţiei de Fotbal se vor transforma în cearşafurile mătăsoase ale lui Sepp Blatter şi argintăria de la masa lui Platini. Într-o masă festivă mult prea fină (a se citi scumpă) pentru Romania şi în regim normal. Toate, pentru ca naşu' Sandu să-şi ciocnească paharul din cristal alături de preşedinţii UEFA şi FIFA şi să reuşească să fure un discurs în numele său. În niciun caz pentru sarbatorirea centenarului FRF care în mod normal ar cere o coroană de pin şi câteva lumânări.


Însă la cât de scumpă se întrevede ziua de 12 mai 2009, mă întreb dacă banii din amenda lui Iancu nu vor ajuta la nimic.

duminică, 1 martie 2009

Cranţ-cranţ neadecvat Champions League


Duminică, ora 18:00, în viitor. Pe nu chiar ovalul de beton din Gruia. Prima lecţie de europenizare prin fotbal în Ardeal. Titlul seminarului: Cum să respecţi interzicerea seminţelor.
În numele unei scurte prezenţe 'direct în grupele CL', oficialii Clujului au convenit să baneze 'rozătoarele' ca să-şi educe suporterii, deja binecunoscuţi pentru civilizaţtia de care dau dovadă. Atunci când rup garduri, smulg scaune etc. Prin două rânduri care comunică sistarea sportului naţional, atât al microbiştilor cât şi al navetiştilor. Urmează să vedem care este alternativa care le este oferită fanilor alb-vişiniilor, celor cu nume şi renume. Pentru că două pachete de 3 lei ţineau câteva zeci de danturi ocupate în cele 90 de minute. Acum, înjurăturile nu vor mai scăpa doar printre dinţi ci din guri larg deschise.