Laundry day

Mulţi ştiu că am evitat ziua aceasta. Munţii de haine se adunau şi eu îi ignoram ca Martha pe Stewart. Dar azi mi-a bătut ceasul, nevoile au învins, hainele au plecat la spălat.

Doar ca să nu existe nelămuriri, nu îmi place să port o rufă zile la rând, nu iubesc germenii şi nici nu mă simt ca acasă între purcei. Însă am amânat pe cât posibil acest dus de haine la spălat pentru că mi-era practic ruşine să-mi duc my jammy pants care necesită washing la altcineva în cameră, la altcineva în maşina de spălat. Şi da, de când sunt în Bucureşti mi-am mai spălat hainele. Mă rog, Iulian mi le-a spălat. Şi nu am găsit nicio jenă în asta. Însă my laundry nu mai pot face turul Bucureştiului de fiecare dată când am eu nevoie să-mi clătesc un tricou, din sectorul 6 până-n 3.

Aşa că îi mulţumesc tipului de la etajul 3 care mi-a făcut drumul cât mai scurt, a pus mult balsam pentru lenjeria pătuţului şi mi-a zâmbit gingaş, toate pentru 3 lei.

Zilele Biz şi Zilele Busy

Între cele două tabere mi-am împărţit zilele de la întoarcerea de-acasă. Luni m-a lăsat să respir, însă marţi dimineaţa m-a tras de mânecă şi m-a dus la un eveniment grandios şi fiţos. Cine? Iulian. A făcut cumva rost de invitaţii la această săptămână mai mult decât interesantă. Zi după zi, inovaţie, antreprenoriat, real estate, csr şi media. Conferinţe, oameni îmbrăcaţi cum trebuie, promit c-as scos şi noi hainele cele bune, pauze de cafele, cafele foarte bune făcute la aparatele alea şmechere de la Nescafe, pauza de prânz cu salate fistichii, tot tacâmul. Am avut ocazia să-mi defileze prin faţă băieţii de la Dolce Sport, Amalia Enache, Mihaela Geoană, Huidu şi foarte multe personalităţi care au devenit aşa ceva în ochii mei abia după ce-am luat cunoştinţă de ei. Ne-am şi scos cu câte un mouse pad cu o fotografie de-a noastră, făcută în pauza de masă a ultimei zile. O s-o încarc zilele următoare.

Săptămână nebună, am tras şi-o boală de-o zi sâmbătă, febrilă şi durerilă. Movie nights cu trupa duminică şi ia-o iar de la capăt. Săptămâna doi a fost iarăşi plină de activităţi culturale, de inspiraţie, ba chiar, motivaţie (motivare) masteristică. Am lucrat la un proiect mult şi bine şi-am reuşit să-l prezentăm şi să provocăm discuţii. Plăcut! Şi-acum nu mai ştiu cum să mă relaxez! De unde să încep?

Mi-am refăcut plinul cu cărţi (Shining, Fata cu cercel de perlă şi Pianistul) şi-am reuşit să capăt doar o muştruială scurtă pentru întârzierea anterioarelor. Mi-am cumpărat şi untul de arahide mult dorit şi Nutella cea de la reduceri. Am multe episoade de Gilmore Girls ahead of me. O să încep cu ojă pentru unghii, o jumătate de oră de făcut nimic şi puţin project working la decorarea uşii mele de la dulap. Cine ştie, poate odată cu 1 decembrie, o să pot să pun şi nişte luminiţe în cameră, dacă nu se supără colega.

Weekend plăcut şi ne vedem la meci! :)

Astăzi am fost...

Tipa căreia i-a căzut bagheta franţuzească pe jos, în metrou, în văzul lumii. Altfel, bagheta ar fi ajuns în cămin şi-ar fi devenit un sandwich cald cu şuncă şi cremă de unt cu caşcaval. Cam ca ăsta.

Să curgă sânge.

O replică favorită de-a unui prieten. Ok, nu a curs, cel puţin nu neregulat, dacă mă înţelegeţi. A curs însă încet, sigur şi cu un scop bine definit. Mi-a trecut pe la urechi cum o cunoştinţă a unui prieten a unei mătuşi, vecină cu nu-mai-ştiu care are nevoie de sânge, fiind spitalizat. Nu mi-a luat mult ca să mă ofer să donez, dat fiind că sunt o maniacă a pungilor de sânge care se depărtează de patul în care stau întinsă, letargică.

Aşa că am mai cules doi-trei voluntari şi-am pornit către Centrul de Recoltare, undeva pe la Piaţa Victoriei, însă dosit şi nepromovat. Obişnuită cu socoteala de-acasă, de la Timişoara, unde în maxim o oră eram înapoi, în drum spre casă, m-am prezentat plină de interes şi inimă bună. Puţin mai târziu am aflat că e rea. Procedeul prin care treci ca să primeşti ok-ul de a dona a durat ceva mai mult şi-a constat în drumuri între cabinetele 46, 39 şi 42. Ok, da, a durat mult, ok, da, mi-a descoperit şi ceva suflu la plamâni şi mi s-a recomandat să văd un specialist, însă toate pălesc în faţa comportamentului demn de laudă al echipei care lucrează la recoltare. De la prima doctoriţă până la tanti de la radiografie şi cea care mi-a luat sânge din deget, toată lumea era dispusă să te ajute, să-ţi repete iar şi iar traseul pe care-l ai de făcut, să-ţi laude puţin gestul şi să-ţi mai arunce şi-un zâmbet. Am rămas mai mult decât surprinsă. Prejudecăţile cu care am sosit în Bucureşti, nu ale mele proprii ci izvorâte de majoritatea celor de-acasă, încep să piară şi să fie contrazise de exemple adevărate.

Funny fact: la intrare era postat un afiş care le interzice momentan celor din sectorul 4 să doneze din raţiuni tânţăristice.

Photo fact: carnetul meu de donator de-aici

M-am dus s-o văd pe Andreea Esca

Şi-am văzut-o. Era ca în filmele de dragoste, ea se apropia, totul încetinea, cineva pornise un uscător de păr şi îi sufla părul, zgomotul făcut de tocurile ei bubuiau precum inima mea ... Stop. Evident că n-a fost aşa. Andreea Esca a fost invitată astăzi, la FJSC, în cadrul a ceva serii de discuţii libere jurnalişti mişto - viitori-muritori-de-foame. Doar că evenimentul, da, îi pot spune aşa, a fost stricat de organizare.
FJSC-ul, o facultate cunoscută, deşi încărcată de nume grele academice, se întinde doar pe faimosul etaj 6. Iar un singur etaj este un loc mic pentru trei ani de licenţă, doi de masterat şi eu-ştiu-câţi de doctorat. Săli micuţe, bibliotecă minusculă, secretariat înghesuit. Cursurile se ţin în restul etajelor din clădirea Politehnicii sau pe la Universitate, care, cum se nimeresc. Aşadar, pentru sosirea ştiristei s-a rezervat o sală autentică a FJSC, prin urmare, mică. Mică pentru audienţa venită şă caşte gura, să blitzuiască sau de ce nu, să chiar asculte ce avea de spus dna Esca pe tema recesiunii în televiziune.
Deci participarea mea la discuţia cu Andreea Esca a constat în glimpse-ul ce i l-am tras pe coridor şi cele 20-30 de minute în care am încercat, de la 1.65 m, să mă ridic şi să văd ceva peste mulţimea adunată la uşă. Puţin dezamăgitor. Pot doar să promit că nu m-am dus cu aparatul foto şi că a fost cumva plăcut să o văd în persoană. Totuşi, ce-i al ei, e pus deoparte. Indiferent de bărfe.

Ah, ah, şi fun fact.. Deşi avea tocuri, era doi cu vreo 4-5 cm mai înaltă decât mine.

Reiau

Reiau blogoreea. Din mai multe motive.

1. Am ruginit rău de tot şi dacă nu fac ceva curând, aşa rămân. Şi până-mi lucrează pilele la a-mi găsi ceva de lucru, mai blogăresc puţin.
2. În numele acelui alt blog înfiinţat cu ocazia mutării la Bucureşti. Merită şi el o continuare pe bătrânul castron-de-fiţuici.
3. Pentru că doamna Adina Baya şi Ludu mi-au spus-o, într-un fel sau altul. Şi probabil şi alţii (a se citi pinguinu) mi-au spune-o.
4. Pentru că-mi trec gârlă evenimente şi figuri prin faţă şi le dau uitării. Şi-aş vrea să le pot dezbate. Să le pot păstra. Dacă nu drept evenimente cu newsworthiness, macar cu rol de memory-worthiness.
5. În numele marilor schimbări prin care trec.

Deci veţi mai auzi de mine.

Şi.. ce faci vara asta?

Acum c-am încheiat cu reportajele, definitiv, cu licenţa, parţial, şi căldura îmi înroşeşte termometrul de la geam, mă bat gânduri de ducă şi de dor.

Şi-mi văd prietenii făcându-şi planuri de Spania ori Ungaria sau chiar India! De concerte, plajă pe roci sau summer job. Şi eu sunt acelaşi om care nu prea are ce să facă vara asta. E o ultimă vară de lenevit şi presimt cum mă voi trezi zi după zi, voi mânca cutii intregi de cheese balls ca un personaj favorit de-al meu şi-mi voi lăsa barbă. Ah, nici măcar asta nu pot face.

Am să-mi încep totuşi o to-do-list pentru bagajul de luat pentru noua mea locuinţă.

• cumpără-ţi propriul uscător de păr căci nu-i poţi lăsa pe ma & pap fără!
• cere de la tanti patroana de la butic cutii de carton pentru categorisit bagaju!
• nu uita să mergi să-ţi iei cartea de muncă
• nu uita nici să-ţi retragi dosaru de la tanti doctoriţa care te ştie de când te-ai născut
• cumpără-ţi câte o lingură, o furculită şi două cuţite din alea frumoase şi copilăroase dar rezistente

Grozav. Se prevede numai de bine. Tu ce faci vara asta?

CM plin de surprize dulci, crocante si acidulate

Nu mi-am negat niciodata statutul de consumator orb si poate, tampit. Ma refer strict la cele de-ale gurii. A doua zi dupa reclama de la Dots, mi-am facut mari rezerve de batoane de ciocolata cu branza in frigider. Prin supermarket, degust, miros, probez orice e nou si promovat.
Habar nu-aveam ca ma voi lafai si in faima Campionatului Mondial reprezentata de dulciuri noi sub forma de mingi de fotbal sau alte cele. Oricum, ma bucur ca le-am descoperit singura in timp ce rataceam prin rafturi si nu m-am mai lasat dusa de nas de catre reclamele super colorate, pline de E-uri publicitare.

Dar m-am lasat dusa de val si-am gustat... There they go, in ordinea inversa topului.

3. Fanta World - Africa de sud

Un gust ciudat. Poate fi asemuit cu un suc ieftin de dozator, dar daca-ti plac fructele de padure, e ok.







2. Chipsuri Chakalaka. Sunt delicios de aromate. Chakalaka e o mancare traditionala africana de origine vegetala. Contine ardei si ceapa si usturoi si rosii si chilli si niste fasole ciudata de-a lor. Thumbs up!











Locul intai l-am pastrat pentru ciocolata, bineinteles. Milka a scos o editie limitata numita Milka Champiolade. Evident, o ciocolata de buna calitate, ca intotdeauna, cu ceva crema usoara de caramel si mingiute de orez 'explodat' care la exterior aratau ca mingi de fotbal, ce surpriza! Am insistat sa o pozez chiar eu. Yum yum!










Distractie mare si pofta placuta la meciuit!

Cultura de spaghete pentru toate gusturile

Pare-se ca in 1957 s-au inventat plantatiile de spaghete. Numai ca cei care s-au bucurat de anii 1958, 1959, 1960 si tot asa, au uitat sa ude copaceii si s-a secat o idee destul de revolutionara, as spune. Ca mare fan al pastelor Carbonara si Bolognese ce sunt.

Stiu ca n-am fost prezenta aici pe 1 aprilie ca sa fac o farsa draguta si ingenioasa pentru blogosfera. Asa ca hai sa ne bucuram de una dintre cele mai destepte farse ale celor de la Panorama - BBC.

Legendele spun ca imediat dupa aparitia materialului la tv, au sunat telespectatorii care doreau si ei reteta copacilor de spaghete. Si se pare ca primeau un raspuns simpatic: "Plantati un bat din cutia de spaghete intr-o conserva cu sos de tomate si...sperati la tot ce e mai bun".

Sarbatori frumoase!

Yet another dumb commercial

Sexista pana in panzele albe. Sa fii barbat adevarat = sa bei bere si sa stii fotbal? Cahhh!

Mai stii?

Daca pasta de dinti Cristal ti-o reamintesti vag, cu siguranta nu ai uitat Aqua Fresh! Si nici melodia lui Mihai Constantinescu care ne bantuia peste tot. Aqua Fresh in 3 culooori! Inainte sa incep sa desenez inimioare la sfarsitul caietelor, obisnuiam sa reproduc faimoasa pasta de dinti cu cele trei culori. Si mare mai imi era mirarea cand vedeam ca nu se combina culorile in tub.

Deci, ceva ca sa iti aduca aminte de prospetimea zilelor alora.

Nouvelles

I-am scăpat pe Keane din vizor în ultima vreme. De la Perfect Symmetry încoa'.

Adică, sunt în continuare trupa mea preferată şi prea rar trece o zi fără să îi ascult, însă nu sunt genul de fan care ştie ultima cucerire a lui Richard sau ultimul tweet al lui Tom.

Am reuşit azi să mă abonez via Feisbuc la un grup Keane-fans care mă va ţine la curent mai mult decât îmi pot dori. Şi am aflat astfel de varianta în limba franceză a piesei Black Burning Heart, piesa care ţine ultimul lor album alive and kicking, părerea mea. Piesă înregistrată pentru o compilaţie exclusivistă menită să strângă bani pentru ajutorarea victimelor din Haiti.

Şi ca să nu vorbesc chinezeşte aiurea, aici sunt ambele variante.






Totuşi, Keane sunt o trupă 100% britanică şi au nevoie de asta în continuare ca să trăiască.

Automatele CFR-ului - te bagi sau nu te bagi?

In curand, ne luam talpasita si plecam la munte. Multi oameni din anul 3 de la facultatea noastra si de la specializarea noastra. Asa-i? Si daca tot vom folosi serviciile CFR, sunt curioasa daca vor apela cativa din noi la automatele care elibereaza 'bilete. Sistemul e simplu: bagi cardul, jonglezi cu touch screenu' si iti iese o chitanta mica pe care o prezinti apoi drept bilet. Nu e deloc rea ideea, in sine. Poate e vina mea ca mereu plec spre gara in ultima ora, dar fie la ora plecarii spre Bucuresti, fie la cea la care patineaza trenul spre Cluj, mai mereu intampin cozi lungi si oameni ofuscati. Eu cu masinariile m-as intelege mult mai bine!

Ce-i drept, pana nu vad, sunt si eu sceptica, ca tot romanul la poarta noua. Do excuse!

PS. Or fi avand si optiunea "reducere student cu cupoane"?

Tunsoarea intra si ea in criza

Nu ca ar conta prea mult, dar am vazut 'trendul' tunsorilor 2010 si-am ramas siderata.

Cine a inventat degetele de la picioare?

Nu de alta, dar sa-i spun ca sunt groaznice.

Degetele de la picioare sunt cea mai neplacuta experienta vizuala a corpului uman. Sunt niste creatii mici si neregulate, de multe ori incovoiate si cu unghii urate. Da, ok, am vazut si degete cat de cat acceptabile, dar in general, le urasc. Nu seamana intre ele, nu au o proportionalitate echilibrata precum cele de la maini si au spatii ciudate intre ele.

Doar stim cu totii sindromul degetului numarul 2 care il depaseste in inaltime pe cel mare! Asa ceva nu e placut ochiului. Si ce parere aveti de unghiile degetelor mici care de multe ori sunt niste chestii mici si dizgratioase?

Sa nu mentionam culorile de oja care le gasim pe asa numitele unghii. Negru, galben, alb. Nu le ajuta cu nimic, ci mai rau, le limiteaza si le face sa para niste terminatii scurte si grase. Uh!

Sezon rece, last longer ca sa nu fie nevoie sa le revedem prea curand!

Vis de iarnă?

Azi a durut oboseala. Ultima lună şi jumătate m-a scos din circuitul meu.. în natură?

Muncă. Examene. Cărţi. Cafele îngrijorătoare. Bârfe. Griji. Wait a minute. Nu e cum ar trebui să fie viaţa la 21 de ani. Să mă arunc în pat noaptea şi să tresar la ora 7 am, sâmbăta dimineaţă cum că ar trebui să fiu pe drum spre job?

Devine greu de ales. Amân să mă gândesc la ce urmează. Se poate să supravieţuiesc fără bani, într-o stare imaterială acceptabilă? Se poate să-mi schimb şi drumul şi visele? Nu, nu e post visător sau care cere milă. Nu cere nici cititori, în fapt. E un mic pas ce îl fac eu singură ca să văd daca deep down in me mai sunt eu sau chiar e altcineva, pur şi simplu obosit.

Altcineva, sigur.