M-am dus s-o văd pe Andreea Esca

Şi-am văzut-o. Era ca în filmele de dragoste, ea se apropia, totul încetinea, cineva pornise un uscător de păr şi îi sufla părul, zgomotul făcut de tocurile ei bubuiau precum inima mea ... Stop. Evident că n-a fost aşa. Andreea Esca a fost invitată astăzi, la FJSC, în cadrul a ceva serii de discuţii libere jurnalişti mişto - viitori-muritori-de-foame. Doar că evenimentul, da, îi pot spune aşa, a fost stricat de organizare.
FJSC-ul, o facultate cunoscută, deşi încărcată de nume grele academice, se întinde doar pe faimosul etaj 6. Iar un singur etaj este un loc mic pentru trei ani de licenţă, doi de masterat şi eu-ştiu-câţi de doctorat. Săli micuţe, bibliotecă minusculă, secretariat înghesuit. Cursurile se ţin în restul etajelor din clădirea Politehnicii sau pe la Universitate, care, cum se nimeresc. Aşadar, pentru sosirea ştiristei s-a rezervat o sală autentică a FJSC, prin urmare, mică. Mică pentru audienţa venită şă caşte gura, să blitzuiască sau de ce nu, să chiar asculte ce avea de spus dna Esca pe tema recesiunii în televiziune.
Deci participarea mea la discuţia cu Andreea Esca a constat în glimpse-ul ce i l-am tras pe coridor şi cele 20-30 de minute în care am încercat, de la 1.65 m, să mă ridic şi să văd ceva peste mulţimea adunată la uşă. Puţin dezamăgitor. Pot doar să promit că nu m-am dus cu aparatul foto şi că a fost cumva plăcut să o văd în persoană. Totuşi, ce-i al ei, e pus deoparte. Indiferent de bărfe.

Ah, ah, şi fun fact.. Deşi avea tocuri, era doi cu vreo 4-5 cm mai înaltă decât mine.