Acum realizez

Dar nu total. Acum incep sa ma arda urechile cand aud de disponibilizari, de afaceri falimentate, de Progresu in pragul inchiderii, de problemele masinutei Dacia, de tatal unei prietene, de vanzari de terenuri pentru salariile "primaristilor", de etcetera. Nu am ce face nimic. Doar imi intreb o data pe saptamana tatal. "Cand se termina?", serios. Nu vreau detalii. Nu vreau foarte multe explicatii. Vreau doar sa stiu cum ajut. Astazi, cand m-a obligat cazul Anca Parghel sa ma uit la stirile de la 5, am avut ochi sa observ si-un caz de tentativa de sinucidere. Datoriile erau de vina. Mai departe, criza era de vina. Si m-am privit. Rontaiam junk food si lasam sucul sa-mi mangaie amigdalele. Si m-am simtit, pentru prima data in viata, vinovata ca mananc. Si cum tot nestiutoare sunt, imi propun sa ajut cumva. Ma gandesc la care din obiceiurile mele costisitoare as putea renunta. Tu fara de ce ai putea continua?