Curios: studiile actualilor oameni de presa

Nu stiu altii cum cred, dar eu sunt impotriva alora care-si aleg o cariera in teorie si practica alta. Asa cum nu mi-a placut cum cineva bifa Jurnalismul, la inscrieri, doar "ca sa fie acolo". De ce te bagi? Eu visez la Jurna dintr-a 9-a. Eu chiar vreau sa fac asta. Nu-mi ocupa tu locul doar pentru ca ai sistem de memorat mai valabil decat al meu. Asa m-am simtit si azi cand, am dat peste o un articolas care ii punea pe toti la locul lor, if you know what I mean. Sunt oameni de presa, ma rog, mai mult sau mai putin, si sunt avocati, ingineri, filozofi si orice vrei tu, dar nu prea jurnalisti cu licenta. Da, ok, evitam toata acea discutie cu ce stiu ei in practica si ce am invatat eu doar din carti. Daca mi se da sansa, si eu pot sa ajung ca ei si chiar mai sus. Vocatie + manuale + experienta = de ce nu? Intre timp, hai sa vedem cam ce-i de nasul fiecaruia.

Mircea Badea - Fac. de Cibernetica
Mircea Radu - Fac. de Instalatii (really??)
Mugur Mihaescu - Automatizari si Calculatoare (respect!)
Magda Vasiliu - Fac. de Chimie
Vlad Ionescu - Politehnica, ceva cu autovehicule rutiere
Andreea Marin Banica - Informatica (cine nu stie?)
Razvan Dumitrescu - Electronica si Telecomunicatii
Iulia Parlea - Dreptul
Razvan si dani - Drept si Studii Economice

Pentru o lista mai ampla, care include si alt tip de vedete, click aici.

Am tot dreptul sa ma tem pentru ce va urma. In cariera mea. Mai ales daca am de gand sa am avant in peisajul media din capitala. Poate pana atunci vor reusi sa treaca peste prejudecati si nepotisme si sa se ridice la nivelul Romaniei din 2020, precum ni-l prevedeau englezii.

Vot pentru Retezat

Pentru cine-a vazut Parcul National Retezat, it was never the same afterwards. Chiar daca n-avem bani sa ne intoarcem acolo, avem sansa de a-l vota pentru noile 7 minuni ale lumii. E o ocazie de a ne promova una din bijuteriile nationale cum nu s-a mai vazut de la Eurovision incoace. Gata cu rusii si finlandezii. Ce Titicaca sau Bora Bora? Gata cu K2 sau Marea bariera de corali. E timpul sa apasam clickul pentru cele 185 de specii de pasari, pentru cele peste 1000 de specii de plante pastrate acolo, pentru Bucura si Zanoaga, pentru 80 de lacuri ce se intind acolo. Momentan, Retezatul nostru se afla pe locul 13 in clasament si e nevoie sa ajunga pana pe 11. Se poate? Linkuiti-va, dati mai departe, uniti-va in clickuri! Retezatul sta neaos in fata intregii lumi pentru noi. Ne folosim si noi conexiunile mai mult sau mai putin rds ca s-o facem?

Post despre starurile haliudiene

Pentru ca e vacanta. Pentru ca ma plictisesc pana plec iar la Sibiu. Pentru ca azi am auzit ca Angelina Jolie va candida la alegerile presedintiale. Si n-am sa le barfesc sau sa le comentez. E doar o idee. Un fel de clasament anost. Si o fac pe vedetele straine pentru ca displac peste 80% din cele autohtone. Sa vedem. Precizez ca e un top cat se poate de subiectiv.

Most passionate eyes:

Alexis Bledel. Desi in unele fotografii a aparut cu un albastru mult prea ciudat ca sa-l iau in serios, ochii astia albastri sunt cu adevarat pe gustul meu. Probabil pentru ca-mi place persoana care-i are la purtator. Totusi, putin cam inhibata pentru o actrita. My oppinion.


















Most luscious lips:


Marion Cotillard. Nu, nu e Angelina. Buzele ei ma sperie de-a dreptu'. E prea multa compozitie in ele. E Marion. Sa fie oare ca mi-a placut cum suna franceza pe buzele ei? Da, definitely.










Cea mai bine plasata alunita.

Julia Roberts: Nu pe sani. Nu deasupra buzei. Nici in lateral. Nu pe picior. Nu langa buric. Sub ochi. Stiu ca natura controleaza asta. Cateodata si esteticiana. Nu acuz pe nimeni care are in alte parti dar votul meu merge pentru alunita de sub ochi a Juliei care dadea foarte bine in mudre cadre close-up.








Healthiest hair.

Catherine Zeta-Jones. Arata cel mai bine, cel mai sanatos, cel mai plin. Fara vopsea, radacini crescute. Once again. natural is the best 'colour' one can wear.




















Craci lungi, lungi, lungi. Si good-looking.


Miranda Kerr. Stiu, stiu. Some may ask " Who the smuck is that?" E noua achizitie a lui Orlando Bloom. Si e supermodel la Victoria's Secret. Poate nu intra neaparat la categoria Hollywood stars but she might start real soon.
(Dovada pentru picioarele astea lungi? A trebuit sa dau multe Enter-uri ca sa incep un nou rand!)
















Fittest one.

Katherine McPhee. Castigatoarea American Idol 2007. Parca. Are un corp frumos lucrat si nu neaparat skinny. Me likey. Dar me nu foarte detaliata caci nu e frumos sa cartesc atata. Pe acelasi motiv, nu am sa dau note nici la boobs. Nu vreau sa ma decid la asa ceva. Nu vreau sa vad asa ceva.

















Well, cam atat. Anyone arguing my choices?

Long week, good movies

Nu e un post despre vreun film. E un post despre ce-am sa vizionez saptamana asta. Fac asta luni, caci e un inceput. Si fac asta acum, dupa ce ma doare degetul de la clickuri in uTorrent. Ma uit cum cifrele de la download ma ametesc si-mi oranduiesc chiar ele lista filmelor pe care o sa le vad. Care, cand, cum.
Deci, pentru saptamana asta am cam asa:
28 weeks later
Pride and Glory
Shooting Dogs
King Arthur
Daniel Deconda (mda, exagerez cu Hugh Dancy?)
Before the rains
Au revoir les efants
Highwaymen
Dedication
Girl in the cafe
Wimbledon
Autumn in New York
si-am sa revad, poate chiar azi Jeux d'enfants (aka Love me if you dare) si Stepmom (Julia Roberts, Susan Sarandon).
Full week for an unemployed!

The Russell Girl

De obicei, the X's girl/boy e folosit pentru a arata un om mic, nebagat in seama, caruia probabil nu i se cunoaste numele pentru ca nici nu s-a prea facut cunoscut in comunitate. Sarah Russell ajunge sa fie numita 'the Russell girl' dintr-un motiv special si ocult pana putin dincolo de jumatatea filmului.
Sarah, de 23 de ani, afla singura ca sufera de leucemie si e convinsa ca trebuie sa se descurce pe cont propriu cu greul bolii pentru ca 'good things happen to good people and bad things happen to mean people'. Mai ascunde si o alta boala, ce dureaza de peste 6 ani. Boala numita vina. Vina ca fetita vecinilor, Jenniffer, a murit in timp ce ea avea grija de toti cei trei copii ai familiei Morrissey.
Tragedia Sarei si suferinta care o cauzeaza mamei lui Jennifer o data cu intoarcerea ei in orasul natal se impletesc cadru cu cadru. Sarah are nevoie sa nu mai fie menajata si sa fie pedepsita cumva ca sa scape de toata culpa ce-o simte. Lorrainne Morrissey nu poate uita, nici dupa 6 ani, iar toata durerea ei ii afecteaza relatia cu sotul si cu cei doi fii. In finalul filmului, cele doua se vor ajuta reciproc sa se salveze. De durere, de boala, de vina. Iar the Russell girl va deveni Sarah, fata ce merita pomenita pentru ca iubeste, lupta, spera.

Absolv Jurnalismul la anu sau nu?

Eu, probabil. Dacă mai am putere de învăţat. Studenţii din Bucureşti, nu.
Zilele astea lenea a durut la propriu. La fel a stat şi la nivel informativ. N-am prea citit ştiri. Nimic în plus faţă de 9am şi ComunicateMedia. Doar cele care mi-au muiat posmeţii. Dar iată că am dat şi peste ceva interesant. Deşi nu se aplică Jurnalismului de Timişoara (sau??!!), studenţii la aceiaşi specializare din Bucureşti stau şi câte doi ani fără diplomă. Adică copii ce-au gătat studiile în 2007 sunt şi acum fără-de-diplomă din cauza ineficientului secretariat FJSC. În traducere liberă, după ce şi cel mai slab şi neinteresat tânăr absolvă o facultate ajunge să fie egalul viitorilor jurnalişti care vor să prindă un master specializat, să-şi dea disertaţia sau să plece să continue specializarea în străinătate.
Chestia e gravă pentru cei care au dat la Jurna din vocaţie. Pentru că un om cu o astfel de alegere este un om activ prin definiţie. Un om interesat, mereu pe fugă, curios, gata să valorifice fiecare clipă cu o activitate, cu un proiect. Cu oboselile specifice omului, evident. Iar să pierzi un an din cauza unor incompetenţi care stau în camere bine aerisite nu este tocmai uşor de înghiţit. Mai ales că ei sunt parte din cei pe care vrei să-i demaşti şi să-i îndrepţi prin meseria ta. Iar să pierzi şi cel de-al doilea an, pune capac la situaţie. Puneţi mâna şi faceţi o petiţie, tineri lipsiţi de diplome. Gata cu joburile în mall! Dacă nu voi, atunci cine? Aşteptaţi pe holurile încinse de dinainte de camerele cu aer condiţionat şi luaţi-i pe sus! Cereţi-vă drepturile aşa cum ştiţi că se poate face!

Wrong attitude for the clothes

Azi

Timişoara, scenografii temperate

Papillon Café, de obicei încăpător pentru obişnuiţii casei, a fost prea mic pentru cei care au venit dornici să îşi piardă privirile în fotografiile studenţilor boboci la Jurnalism.

Aceştia şi-au făcut publice "Scenografiile temperate" sub îndrumarea profesorului Lucian Ionică şi le-au confruntat sub ochii critici ai profesorilor Marcel Tolcea şi Eugen Bercei. De ce scenografii? "Ne-am gândit la «scenografii» pentru a transmite energia, evoluţia şi mişcarea, toate acestea, tinerii fotografi, reuşind să le «tempereze» şi să le expună în Papillon." Şi de ce "temperate"?

"Pe de altă parte, am considerat că titlul este reprezentativ şi pentru personalităţile fotografiilor, având în vedere că este vorba despre tineri energici, vulcanici, dar în acelaşi timp foarte atenţi la detalii şi cu o înclinaţie deosebită spre frumos şi perfecţiune." Aşa a explicat celor prezenţi la vernisaj studenta Luiza Apetrei, coordonatoarea-"şefă" a tinerilor fotografi - 15, care studenţi s-au provocat în pixeli sau direct pe hârtie fotografică.

Şi pentru că un vernisaj nu poate decurge aşa simplu, trebuia să i se adauge ceva (o fundă, un compliment...) i s-a "adăugat" o aniversare. Studenţii l-au onorat cu un tort-surpriză pe directorul Muzeului de Artă şi în acelaşi timp profesorul lor, Marcel Tolcea, care îşi celebra şi ziua de naştere. Şi pentru că din minţi creative nu poate pleca ideea de un tort normal cu un banal "La mulţi ani!", acest tort îl cita pe Frank Zappa şi era la zi cu tematica: "Art is making something out of nothing and selling it".

PĂPĂDIA
Pasionaţii, dependenţii de cafea sau cei care nimeresc din întâmplare în Papillon Café vor putea să-şi scalde ochii în "scenografiile temperate" ale fotografiilor expuse în cafenea. "Eu vin în fiecare zi aici dimineaţa, la cafea, iar săptămâna asta m-am aşezat numai şi numai sub păpădie. Stă cu mine cât îmi citesc ziarul sau cartea", glumeşte Daiana, studentă la Arte, de sub păpădia ei preferată.




I went national. Cum ar spune americanii. Sau pur şi simplu, mi s-a publicat un articol într-un ziar de tiraj naţional. Şi m-au citit sau au trecut peste mine mulţi. Pentru mine e un moment de marcat cu X roşu în calendar deci e suficient de notabil ca să make it to my blog.

A sosit ziua

În care Laura va vedea pentru prima oară Lord of the rings. Toată trilogia. Un moment de reculegere, vă rog. Comentarii, după film.

Povestea vieţii - Cireaşa

Don't you just love cherries? Modul în care îţi fac roşu cu ochiul. În lada lor din piaţă, de pe ziarul lor de duminică? Le vezi preţul cam mărişor şi eşti dispus, totuşi, să iei două kilograme căci ştii că pofta e mai presus de raţiune? Plăteşti rapid cu bani ficşi şi îţi ţii punga strâns aproape de piept. Pe drum spre casă, mai furişezi mâna în plastic şi furi câte o glorioasă cireaşă. O vezi. E roşie, cărnoasă şi lipicioasă de la mizeria şi praful din dubiţa cu care a venit. Te uiţi ferit în jur, să verifici dacă te observă careva, şi-o ştergi fugitiv de tricoul tău de mers la piaţă. Şi urmează gloriosul moment. Contopirea. Dinţii tăi muşcând finuţ din pielea cireşei şi dezgolind-o suav şi-apoi fructul! Fructul în sinea lui, în sinea gustului. Toată saliva se-adună să sărbatorească împlinirea acelei cireşe. Explozia de dulce şi, uşor de tot, acrişor, pentru o senzaţie divină dar totuşi cu pământescul sentiment de fiori pe coloană. Te provoacă la gândul celorlalte consoarte din plasă în cădere liberă. Castronul galben şi duşul robinetului. Grăsunele se lovesc moale de plastic şi se lăfăie în apa care se murdăresşte treptat. Le pipăi delicat şi simţi tot ce-ţi vor dărui. Pulpă, gust, aromă, formă, culoare, zâmbete.
Spune-mi, tu.. Ţi-ai găsit cireaşa perfectă?

Mi-e lehamite!

De-ai mei. De piciorul lui Borcea. De gura lui Turcu. De onoarea lui Rednic. De filosofiile lui Dinu. De Dolha, Scarlatache, Goian, Tamaş, Izvoranu, Zicu, Malick, Boştină, Cristea, Niculae şi .. Dănciulescu. Miranda, Torje şi Homei. Şi de restul titularilor şi de restul celor care-au ţinut banca de rezerve pentru restul anului fotbalistic.
De locul întâi, de şase puncte care m-au bântuit grav în ultimele 20 etape, pe puţin, de imnul Champions League. De suporterii de adidaşi, de dansul lui Şachira, de rebuturi. De banii luaţi sau nu de la Steaua în 2007, de insistenţele lui Borcea de-al aduce pe Hagi pentru ce? Patetic, cu sens englezesc. Când echipa e la pământ şi totul se destramă pe baza posibilului loc trei, slinosul vrea să dea lovitura prin antrenor cu trecut stelist. Demn de lehamite!
Vreau o pauză lungă. Nu mai vreau să aud nimic. Căci îmi strică până şi viaţa non-microbistă.