Din ciclul "nunta, botez..."

Nu mi s-a intamplat des. Dar are sa mi se repete in urmatorii ani. Cunoscutii incep sa mi se casatoreasca si sa se reproduca. Si insista in a ma chema sa impart cu ei momentul. Ma rog, nu cred ca mai conteaza in zilele noastre sa fii cu sufletul alaturi de ei. Acum se prefera portmoneul, cecul, aurul si vestimentatia. Subsemnata uraste tot procedeul. Banii nu-mi place sa mi-i dau. Haine n-am si nu-mi place ca trebuie sa scot iar rochia de la banchet din nailon. Coafura? Daca ma pieptan de doua ori pe saptamana e bine! (a nu se confunda cu spalatul, ingrijitul, etc!) Tocuri?? De ce, mama? Tot nu inteleg. Daca la jumatatea petrecerii toti se descalta, de ce nu pot merge direct cu tenesii? Fotografiile! Nu, nu, nu! Eu sunt omul care le face, nu care apare in ele! Cele 3 minute de discutie cu fiecare invitat in parte sunt un chin. Da, pentru cei sarbatoriti poate fi un chin dulce caci toti te admira si exerseaza pe tine pupincurismul. Dar pentru cei de cealalta parte a mesei doare. Trebuie sa-ti repeti urarile din timp si sa nu se repete cu ale celor de dinainte. Trebuie sa iti rezervi un dans pentru mai tarziu, o ciocneala rapida de pahare si un "Ce frumos v-a iesit evenimentul!". Un alt punct de tortura sunt cei cu care imparti masa. Niciodata nu vor fi destule locuri sa te aseze cu toti vecinii, colegii, prietenii sau destui vecini, colegi sau prieteni care sa stea cu tine. Fie va trebui sa razi in pumn, dupa servetel sau prin sms cu cei dragi, fie va trebui sa bati campiile pe subiectele mondene gen Raduleasca si Dani.
Totusi, pentru gurmanzi si excentrici, meniul poate sa-si ia revansa pentru restul serii. Nu am alte interese. Stomacul meu reprezinta o prioritate si mereu am avut grija sa nu-i lipseasca nimic.
Pe scurt, sa o spunem ca-n popor... Tineti-mi pumnii pentru diseara! Si peste doua saptamani! Si peste...