Miracolul auzului

De miracole-am auzit abia in Biblie. Altele nici nu le iau in seama. Sunt prea putin adevarate. Sunt contrafacute ca sa fie vandute. Dar, exista un dar! Am fost semi-martora la unul. Printre noi. Digitalizat, televizat, inregistrat. Poate de-asemenea o facatura, insa una reala si intr-adevar touchy. Am fost martora momentului in care o fetita isi capata auzul. O fetita de 11 ani. Fetita care a trait intr-o lume fara ritm, fara muzica, fara sunet, fara ciripeli, fara zgomote de pickammere, fara vocea pitigaiata a mamei cand o cearta, fara sunet de zurgalai si colinde, fara sa auda clopotelul la scoala... Pentru ca asa a vrut Dumnezeu!
Insa aseara, mai mult sau mai putin de dragul publicitatii sau cu scopul de a emotiona publicul, Diana a auzit. A primit doua aparate auditive digitale, valabile pentru 6 luni. O d'soara blondina zambea dragut cameramanului in timp ce ii indesa in urechiusele mici plasticaraiele alea. Ce avea sa urmeze? Fetita era speriata. Nu stia ce-avea sa se intample. Cum o sa fie. Era un miracol, unu de ala cu sculat de par pe maini si scuipatu netrecand de gat! O sala intreaga se uita. Ea, saracuta, era terifiata. Cei din jur au inceput sa-i vorbeasca. Iti poti imagina ce soc? Ce chestii se "aud" in tine, desi nici nu stii cum e ala auzitu! Ce anume spune domnu ala catre mine? Eu nu cunosc cuvintele. Nu le cunosc spuse, nu le cunosc auzite. Era miracolul Dianei si daca se poate, vreau sa urce si simtamantul meu in sufletul Universului. Pentru acea clipa. Pentru ea si pentru auzul ei.