De suflet pentru suflet

N-as fi zis. La cat de conservator e pap, n-as fi zis.
Sa prind eu un derby Dinamo-Steaua altundeva decat la televizor???
Du-te ma si vezi-ti de treaba.

Insa rapidul m-a dus incolo... Am pornit la 22:52 catre Bucuresti si aerul se rarefia. Bataile inimii se incetineau si momentul se misca fix ca Ahile. In competitia cu broasca, ovio!
Dupa foieli si imbranceli cu gagiu pe scaunele tari si cu o singura tetiera laterala, dupa gari imputite si intunecate intre Herculane si Craiova, dupa trezeli pe la 2, 3, 4 sa ne intindem dupa o gura de Schweppes... Am dat de ghena, de gunoaie si-am simtit ca apartin!
Si-am trait-o. 4 filtre de jandarmi, forfote imense, ce Poli-Uta, ma? Jandarmi pe tot Stefan cel Mare, pana dincolo de Dorobanti. Deh, cunosc si eu! Inghesuieli. Coate. Ragaituri si flegme trase pe gat in sus. Steaguri si fulare rosii! Rosii, vere! Rosii!
Mergeam ca un copil mic, tinuta de mana, cascand gura la atatia neni mari suporteri. Mergeam cu degetul in gura si ma intrebam unde puii mei o fi tribuna doi. Tata nu m-a lasat la peluza. Nici n-am mai vrut la peluza. Vroiam sa respir meciul stand jos. Poate mancand seminte. Sau de ce nu sandwichul de acasa? Daca m-ar fi lasat cu el pe stadion...

Dar nimic n-a mai contat. Putin ploaia. Dar s-a stins de la foc. De pe teren si din tribune. De la inimi disperande. De la spectacol. De la dorinte, inghitituri in sec. Injuraturi. Palme aprinse.

A fost un derby, si-a fost al sufletului meu...