Laura a fost la Brussels, da!

A sosit momentul pe care îl amân de joi. Să înregistrez amintirile recente de la Bruxelles ca să nu pierd detalii tâmpite care fac tot deliciul pentru viitoare poveştiri despre străinatate.
Rewind, please! Ce-ai căutat acolo tu? Ai bani de capitale europene? Tu?, cea care aşteaptă data de X a lunii ca să scoată bursa pentru un suc şi câţiva euro pe cartela de Cosmo?
Laura: Păi faza a fost cam neclară de la început. Am aflat de Youth Press Project mai mult din bulan. Pe mail! Trebuia să scriu nişte lucrări cu teme europene însoţite de o pompoasă scrisoare de intenţie în care plămânii scrisului ţipau pentru drepturile tinerilor. Pentru ca, în final, să aplic cu vreo două ore înainte să se încheie perioada de înscriere. Bineînţeles, credeam prea puţin că am o şansă reală să fiu aleasă între cele 20 de studente şi liceence din România. Sinceră să fiu, şi-acum bănuiesc că nu s-au înscris suficiente persoane şi deci au fost obligaţi să mă treacă şi pe mine pe listă.
Şi care-i faza cu proiectu' ăsta? Tot nu mi-ai zis cum ai făcut cu banii.
Păi au fost selectate 20 de studente şi liceence care studiază sau intenţionează să lucreze în comunicare. Programu ăsta era pt 20 românce, 20 daneze, 20 nemţoaice şi 20 de gagici care beau ceai constant la ora cinci. British. Size 20. Înţelegi tu. O excursie de trei zile în Bruxelles cu accent grav pe o vizită şucară la Parlamentul European. Şi ne asigura ALDE sau ALDE (Alliance for Democrats and Liberals for Europe) tot ce implica bani. Cu excepţia crapurilor personale. Deci fără bere pe euroii lor.
Mişto. Te-au ales. Cum ai reacţionat?
Îhhh! M-am bucurat sincer maxim două minute după care am început sa ma îndoiesc că o să şi pot pleca cu adevărat. Dar se pare că ai mei erau mai pregătiţi să mă paşaporteze de acasă. Ce paşaporteze zic, măi? Să mă buletineze, evident. Şiiiii na, de-a doua zi, aka 3 aprilie, am şi început să mă stresez şi cu asta. Mă rog, teoretic. Doar bagajul l-am făcut în seara plecării. Plecare bucureşteană, evident. Băneasa.
Tipic. Şi cum ai plecat? Via ce? Te-au luat de-acasă?
M-au luat un fund! Am mers via troleu' şaişpe pâna la Cluj şi-apoi via #2, tramvaiu gării, optu. De-acolo, m-am cocoţat cu traista mea în rapidul Belgrad - Buciureşti. M-a binecuvântat naşu şi-am conlocucompartamentit cu o profă de română. De ce eu?? Urăsc să fac small talk. Iar cu ea a trebuit să întreţin o conversaţie densă până pe la Orşova, când a luat-o somnul.
Da' după a fost ok?
Dacă la tine ok echivalează cu un gagiu beat care ne propunea pornoşaguri, doi tipi din Caracal care-şi comparau salariile de capitală, blatu de la navetă, căldura taiată de la Craiova încoa plus jumătate de oră până în Videle, fără lumină, atunci da, a fost ok. Nu mă mira dacă se deschidea misterios uşa compartimentului şi-auzeam un 'bună dimineaţa, dragi tovarăşi'. Oribil. Stiiiiiiill, nu se compară cu drumu de la întoarcerea la Timişoara. Însă a meritat tot pentru micul dejun plătit de Iulian. La Mec! Evident, şi Iulian în sine. Şi cafa din aeroport. Gen Starbucks.
Ah, ai sărit deja la aeroport? Cum ai ajuns deja acolo?
Cu 335u luat de la Avatorilor, dăăă! Am coborât la aeroport şi-am dârdâit.
De ce?
Era frig!
Ah! Aşa, continuă, că nu mai terminăm anu ăsta.
Am fugit înauntru. Bineînţeles că n-am nimerit din prima pe uşa care trebuia. La mine, departures = intrare! În sfârşit, înăuntru, la căldură, o sun pe Cristina. Coordonatoarea. Îi ciordisem număru de pe mail, just in case nu găseam pe nimeni pe-acolo. Ea îmi răspunde şi-mi zice că e în acelaşi loc cu mine. Iuli s-a ridicat şi s-a uitat în jur să vadă care tipă vorbeşte la celufon. Ne-am găsit pe-acolo şi ne-am adunat încet toate. Douăzeci de fete, douăzeci de caractere. Douăzeci de mecle speriate. Râdeam cu Iulian cum va trebui să socializez forţat. Acu îmi retrag cuvintele căci na, am cunoscut acolo nişte copii superbi. Mda..

Şi aţi mai stat mult? Iulian n-a plecat acas?
Ba, s-a dus şi el. Dar întâi, am făcut o fază demnă de Oscar local. Când i-am sugerat c-ar fi timpu să plece, ne-am luat goodbye şi-a plecat spre ieşire la care eu.. Am fugit după el să, na, chestii like lovers do. Dar apoi am revenit în sala de aşteptare. Dar a revenit el să mai ceară un .. lucru like lovers do. Căcat. Nici in scris nu pot să zic 'sărut' aşa făţarnic. Anyways, a fost foarte cute. Şi povestit n-are farmec.
Cum zici tu. Hai, sari la partea cu zburatu tău din ţară.
Aşşşşa! M-am alăturat grupului comuncaţionist, am scuturat câteva mâini, am trecut pe la detectoru ăla de metale care evident că m-a picăit. M-a bipuit. M-a prins cu ceva. Am şi uitat ce. Probabil cu o plombă. Glumesc.. Ok, ideea e că am şi decolat în decursul orei ăleia cu WizzAiru roz.

(mâ doare gâtu, to be continued :P)