Absolv Jurnalismul la anu sau nu?

Eu, probabil. Dacă mai am putere de învăţat. Studenţii din Bucureşti, nu.
Zilele astea lenea a durut la propriu. La fel a stat şi la nivel informativ. N-am prea citit ştiri. Nimic în plus faţă de 9am şi ComunicateMedia. Doar cele care mi-au muiat posmeţii. Dar iată că am dat şi peste ceva interesant. Deşi nu se aplică Jurnalismului de Timişoara (sau??!!), studenţii la aceiaşi specializare din Bucureşti stau şi câte doi ani fără diplomă. Adică copii ce-au gătat studiile în 2007 sunt şi acum fără-de-diplomă din cauza ineficientului secretariat FJSC. În traducere liberă, după ce şi cel mai slab şi neinteresat tânăr absolvă o facultate ajunge să fie egalul viitorilor jurnalişti care vor să prindă un master specializat, să-şi dea disertaţia sau să plece să continue specializarea în străinătate.
Chestia e gravă pentru cei care au dat la Jurna din vocaţie. Pentru că un om cu o astfel de alegere este un om activ prin definiţie. Un om interesat, mereu pe fugă, curios, gata să valorifice fiecare clipă cu o activitate, cu un proiect. Cu oboselile specifice omului, evident. Iar să pierzi un an din cauza unor incompetenţi care stau în camere bine aerisite nu este tocmai uşor de înghiţit. Mai ales că ei sunt parte din cei pe care vrei să-i demaşti şi să-i îndrepţi prin meseria ta. Iar să pierzi şi cel de-al doilea an, pune capac la situaţie. Puneţi mâna şi faceţi o petiţie, tineri lipsiţi de diplome. Gata cu joburile în mall! Dacă nu voi, atunci cine? Aşteptaţi pe holurile încinse de dinainte de camerele cu aer condiţionat şi luaţi-i pe sus! Cereţi-vă drepturile aşa cum ştiţi că se poate face!

Wrong attitude for the clothes

Azi

Timişoara, scenografii temperate

Papillon Café, de obicei încăpător pentru obişnuiţii casei, a fost prea mic pentru cei care au venit dornici să îşi piardă privirile în fotografiile studenţilor boboci la Jurnalism.

Aceştia şi-au făcut publice "Scenografiile temperate" sub îndrumarea profesorului Lucian Ionică şi le-au confruntat sub ochii critici ai profesorilor Marcel Tolcea şi Eugen Bercei. De ce scenografii? "Ne-am gândit la «scenografii» pentru a transmite energia, evoluţia şi mişcarea, toate acestea, tinerii fotografi, reuşind să le «tempereze» şi să le expună în Papillon." Şi de ce "temperate"?

"Pe de altă parte, am considerat că titlul este reprezentativ şi pentru personalităţile fotografiilor, având în vedere că este vorba despre tineri energici, vulcanici, dar în acelaşi timp foarte atenţi la detalii şi cu o înclinaţie deosebită spre frumos şi perfecţiune." Aşa a explicat celor prezenţi la vernisaj studenta Luiza Apetrei, coordonatoarea-"şefă" a tinerilor fotografi - 15, care studenţi s-au provocat în pixeli sau direct pe hârtie fotografică.

Şi pentru că un vernisaj nu poate decurge aşa simplu, trebuia să i se adauge ceva (o fundă, un compliment...) i s-a "adăugat" o aniversare. Studenţii l-au onorat cu un tort-surpriză pe directorul Muzeului de Artă şi în acelaşi timp profesorul lor, Marcel Tolcea, care îşi celebra şi ziua de naştere. Şi pentru că din minţi creative nu poate pleca ideea de un tort normal cu un banal "La mulţi ani!", acest tort îl cita pe Frank Zappa şi era la zi cu tematica: "Art is making something out of nothing and selling it".

PĂPĂDIA
Pasionaţii, dependenţii de cafea sau cei care nimeresc din întâmplare în Papillon Café vor putea să-şi scalde ochii în "scenografiile temperate" ale fotografiilor expuse în cafenea. "Eu vin în fiecare zi aici dimineaţa, la cafea, iar săptămâna asta m-am aşezat numai şi numai sub păpădie. Stă cu mine cât îmi citesc ziarul sau cartea", glumeşte Daiana, studentă la Arte, de sub păpădia ei preferată.




I went national. Cum ar spune americanii. Sau pur şi simplu, mi s-a publicat un articol într-un ziar de tiraj naţional. Şi m-au citit sau au trecut peste mine mulţi. Pentru mine e un moment de marcat cu X roşu în calendar deci e suficient de notabil ca să make it to my blog.

A sosit ziua

În care Laura va vedea pentru prima oară Lord of the rings. Toată trilogia. Un moment de reculegere, vă rog. Comentarii, după film.

Povestea vieţii - Cireaşa

Don't you just love cherries? Modul în care îţi fac roşu cu ochiul. În lada lor din piaţă, de pe ziarul lor de duminică? Le vezi preţul cam mărişor şi eşti dispus, totuşi, să iei două kilograme căci ştii că pofta e mai presus de raţiune? Plăteşti rapid cu bani ficşi şi îţi ţii punga strâns aproape de piept. Pe drum spre casă, mai furişezi mâna în plastic şi furi câte o glorioasă cireaşă. O vezi. E roşie, cărnoasă şi lipicioasă de la mizeria şi praful din dubiţa cu care a venit. Te uiţi ferit în jur, să verifici dacă te observă careva, şi-o ştergi fugitiv de tricoul tău de mers la piaţă. Şi urmează gloriosul moment. Contopirea. Dinţii tăi muşcând finuţ din pielea cireşei şi dezgolind-o suav şi-apoi fructul! Fructul în sinea lui, în sinea gustului. Toată saliva se-adună să sărbatorească împlinirea acelei cireşe. Explozia de dulce şi, uşor de tot, acrişor, pentru o senzaţie divină dar totuşi cu pământescul sentiment de fiori pe coloană. Te provoacă la gândul celorlalte consoarte din plasă în cădere liberă. Castronul galben şi duşul robinetului. Grăsunele se lovesc moale de plastic şi se lăfăie în apa care se murdăresşte treptat. Le pipăi delicat şi simţi tot ce-ţi vor dărui. Pulpă, gust, aromă, formă, culoare, zâmbete.
Spune-mi, tu.. Ţi-ai găsit cireaşa perfectă?

Mi-e lehamite!

De-ai mei. De piciorul lui Borcea. De gura lui Turcu. De onoarea lui Rednic. De filosofiile lui Dinu. De Dolha, Scarlatache, Goian, Tamaş, Izvoranu, Zicu, Malick, Boştină, Cristea, Niculae şi .. Dănciulescu. Miranda, Torje şi Homei. Şi de restul titularilor şi de restul celor care-au ţinut banca de rezerve pentru restul anului fotbalistic.
De locul întâi, de şase puncte care m-au bântuit grav în ultimele 20 etape, pe puţin, de imnul Champions League. De suporterii de adidaşi, de dansul lui Şachira, de rebuturi. De banii luaţi sau nu de la Steaua în 2007, de insistenţele lui Borcea de-al aduce pe Hagi pentru ce? Patetic, cu sens englezesc. Când echipa e la pământ şi totul se destramă pe baza posibilului loc trei, slinosul vrea să dea lovitura prin antrenor cu trecut stelist. Demn de lehamite!
Vreau o pauză lungă. Nu mai vreau să aud nimic. Căci îmi strică până şi viaţa non-microbistă.