Michael, caricaturizat. Sper că inofensiv.

O mică recomandare după mult timp

Ştii cum e, când eşti ocupat, n-ai timp nici de propria mamă. Eu am avut timp să mai comunic cu ea prin intermediul unor drumuri la piaţă dar asta e o altă poveste. Esenţial e că am fost ocupată şi-am fost aşa tocmai din vacanţă, ceea ce-mi rezumă o perspectivă tristă despre cum v-a arăta viaţa mea după ce începe şcoala. Mi-am luat un avânt prea mare şi m-a implicat de curând într-un ONG, într-o asociaţie de voluntariat, pe un blog la comun, la făcut de reviewuri şi mai încă ceva, ici colo.
Dar prin lista zilnică de stuff to do, am găsit şi-o bucurie mică şi ieftină care ori nu e total împărtăşită lumii. Mă refer la fundaţia Pentru voi şi la proiectul lor, Un prieten pentru tine. Ce-i asta? E o obligaţie minimă cu încărcătură maximă pe care ţi-o asumi, benevol, dacă vrei, în faţa unei persoane cu dizabilităţi de intelect prin care îi promiţi să îi fii un prieten de suflet şi-un om drag care nu-l uită. Acest proiect are foarte puţine cerinţe oficiale, şi anume cere minim 4 ore pe lună petrecute cu beneficiarul care ţi se va alege de la centru.
Evident, poate fi o sarcină grea şi dificilă dar nu trebuie privită cu suspiciune. Eu zic că trebuie doar să ne băgăm puţin în papucii acelor oameni şi să vedem cam ce activităţi şi interese ni le-am tăia de pe listă. Iar dacă viaţa lor cam goală şi nevoia unui prieten diferit, care să-l scoată şi altundeva, să-l trateze normal şi nu protectiv, să-l iniţieze în alte plăceri, locuri, nu vi se pare demnă de băgat în seamaă, nu e nicio problemă. Însă dacă aveţi 4 ore pe lună de petrecut afară din casă, cu cineva care abia aşteaptă un voluntar, de ce să nu luaţi chestia asta în considerare? Garantez eu că e o experienţă din care ai numai de învăţat şi că poate fi în aceeaşi măsură, un beneficiu şi pentru noi înşine şi pentru felul în care vedem viaţa.
Long story short, pentru cine ar vrea să vină, http://www.pentruvoi.ro/, la secţiunea Implică-te. Accesaţi, mă întrebaţi, orice. Centrul de zi Pentru Voi are mulţi beneficiari, însă sunt short on voluntari. Think about it!

De ce nu mai pot iubi delfinii

Pentru că am dat de un avorton de delfin pe plajă şi mi-au venit resturile de ziua trecută înapoi pe gât. Totuşi, săracă .. vieţuitoare!

Bătaie între hamsteri

Trebuie să admit că cel gri e al meu. E băiat mare şi este căpăcit de fetiţa mică.
Adevărul e că el are o politică, şi anume că nu loveşte fetele.

Judy despre dragoste

"... and if he doesn't kiss you, but you still feel like you've been kissed..."

Şi chiar nu contează cine e Judy. Judy e fiecare persoană care simte mult mai mult decât acei futterblyes din partea casei.

Planuri peste planuri

În scurt timp, reîncepe "şcoala". Şi în scurt timp, am să absolv facultatea şi-am să devin o jurnalistă cu diplomă, şovăielnică. Mă rog, timpul nu e aşa de scurt dar când a mai rămas pe calendar un an, lucrurile par mult mai realistice şi nu mă mai pot ascunde sub plapumă. Sau după bluza mamei. Nu prea poartă fustă deci na. Revenind la şovăielnică. Şi la mine. Dat fiind că sunt genul de om care are în fiece dimineaţă o listă cu things to do în ziua ce porneşte, nu pot să intru în ultimele trei sute şaizeci şi de zile fără să mă gândesc la what is next.
Să nu mă fac înţeleasă greşit. Nu-mi schimb meseria! Adevărul e că entuziasmul a leşinat pe nesimţite, dar masteratul la FJSC, în Bucureşti, tot mă aşteaptă! Însă mă tot rodea gândul să întregesc vocaţia asta cu încă o specializare. Iar în timp ce culegeam prune la Belinţ, din iarbă, de lângă excrementele de oaie, mi-a venit ideea genială care mă ţine în priză de vreo două săptămâni. Regie! Regie, regizor, concept, viziune, artistic, unghiuri, cadre, toată familia. Şi-am înţeles atunci de ce o voce interioară tot mă împingea sprea Teatru de la terminarea bacului. Nu actoria trebuia să mi-o văd în faţa ochilor, ci uşor în spatele ei. Aşa că mi-am căutat drumurile, mi-am găsit finaliştii, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinema versus Universitatea Media, mi-am găsit cursuri, bibliografie pregătitoare pentru admitere, oameni de încredere si gata! M-am înarmat cu peste 100 de producţii autohtone, caiet de automeditaţii, caiet de notiţe. Sunt pe punctul de a-mi începe arhiva de însemnări în numele fiecărui regizor şi actor, care merită menţionaţi mai mult sau mai puţin. Sunt pornită să-mi încarc ultimul an de Jurna cu multă cultură cinematografică, pe lângă care am trecut de multe ori în vizionările mele fugitive de 2-3 filme pe noapte.
Specializare Jurnalism, iei în căsătorie, de bună voie şi nesilită de Laura, Specializarea Regie de Film şi Televiziune, ca să vă completaţi întru meserie, la bine şi, sperăm, la mai puţin rău, până când moartea vă va trece pe piatra funerară împreună?
Îhî!!!!!

Video revolutionar.. Care anunta revolutia, evident.

Un video cu statistici ale internetorevoluţiei. Cumva, nu mă simt bine că fac parte din astă mare majoritate. Că m-am simţit cu musca pe căciulă la Facebook, la wikipedia, la flickr şi altele. Ba chiar şi la faptul că mi-am întâlnit iubitul pe Internet. Call me old fashion dar parcă ce-i prea mult strică. Deteriorează relaţiile umane. Comunicării cu mamă-mea şi pap. Activităţilor mele out-door. Între atâtea filme şi seriale şi bloguri. CV-ului meu. Dat fiind că tocmai am fost admisă într-un ONG. La distanţă! Şi altele pe care nici măcar nu am ajuns să le percep ca influenţate de cea de-a cincea roată la căruţă, Internetul. Don't get me wrong, sunt de-acord cu informarea rapidă şi uniformă. Cu dezvoltarea ori îmbunătăţirea. Dar nu vreau să ajungem deja la roboţei.