Postul 101 - Leapşa

* Ziua cea mai frumoasa: Ziua de ieri, în fiecare zi. Cu siguranţa peste ani voi avea una anume.
* Ziua cea mai trista: Ziua în care mi-a murit surioara.
* Cea mai mare greseala: Încrederea orbească.
* Radacina tuturor relelor: Lipsa respectului.
* Distractia cea mai placuta: Sims 2.
* Cea mai mare infrangere: Şefia clasei într-a 12-a. (:P)
* Cei mai buni profesori: Militariu Horaţiu forevă.
* Prima necesitate: Cafeaua.
* Ceea ce te face cel mai fericit/a: Bologa (undeva în judeţul Cluj)
* Ceea ce te intristeaza cel mai tare: Abandonul.
* Cel mai mare mister: Dumnezeu.
* Persoana cea mai periculoasa: Care mă cunoaşte cel mai bine.
* Persoanele cele mai necesare: Ma', pap, Iuli şi Cosana.
* Sentimentul cel mai ingrozitor: Dezamăgirea.
* Sentimentul cel mai placut: Respectul.
* Cel mai bun cadou: Teneşi.
* Lucrul cel mai de valoare: Faptul că am o valoare şi o utilitate undeva ori pentru cineva.
* Calea cea mai rapida: Avionul?? Nu, fuga de greutăţi.
* O protectie efectiva: "Nu îmi pasă." (Dar îmi pasă rău de tot)
* Cel mai bun remediu: Sărutul.
* Forta cea mai puternica: Increderea în sine.
* Lucrul cel mai placut dintre toate: Să primeşti. Ok, fie, să dăruieşti.
* Lucrul cel mai dificil dintre toate: Să-l pierd.

O dau mai departe către oricine o vrea şi simte că nu va fi vulnerabil afterwards.

Marţi

- A trecut aproape o lună..
- Ştiu. Simt.
- Ce sec. Ce durabilă e sesiunea asta.
- Mai ales la Poli, dacă tot e să zicem.
- Mda. Ştiu. Încerc să-mi ocup timpul. Dar mai e atât de mult până în 8 iulie.
- Dar cine a zis că abia în iulie?
- N-a zis nimeni da' na. Nu pot să fiu nesi. Tre' să te las sa iei şi restanţele alea.
- Dar putem da o fugă într-o zi până la Drobeta.
- Nu mi-e dor de Drobeta. Măcar Craiova ca să mâncăm la Mc.
- Zici că ţi-e gândul mai mult la Mc decât la mine.
- Mmmmm ..
- Mi-e dor de tine. Nu-mi mai place webu'.
- Ştiu.. Ştii că mă aranjez înainte să-ţi dau camera?
- Cred ca am observat că nu prea merge machiajul cu pijuca cu ursuleţi.
- Ha, ha. Ba chiar se asortează.
- Tu ştii. Tu eşti marele DON'T în modă.
- Ce confortabil e să mă ştii atât de bine.
- Mi-e dor de tine, hai sâmbătă la Sibiu, vreau mult să te văd.
- Gata, vin!
- Ai bani?
- Încă aştept bursa. Dar dacă nu, fac eu rost. Tu ai? Şi învăţatu'?
- Fac şi eu rost.
- Şi învăţatul???
- Lasă-l. De luni începe sesiunea. Dar tu? Poţi?
- Da. Am examen marţi. Învăţ pe tren. Tij pe tren, ha, mişto.
- Bun. Îmi iau şi eu cursuri.
- Perfect. Ua, vorbeşti serios?
- Cel mai serios.
- Bun. Sâmbătă-ţi aştept acceleratul. Fă bine şi nu întârzia.

Hai şi tu la ecusoane virtuale

Mă grăbesc. Trebuie să fug la examen. Dar mi-am tras un ecuson nou. Un banner, mai exact. Prin care vă informez că eu voi merge la vot. Fugi şi tu pe linku' ăsta şi afişează-te încât să vedem şi noi ce faci pe 7 iulie, de Rusalii! Indiferent de principii, culoare politică, bun simţ civil ori alte căcaturi.

Ce-am avut şi ce-am donat

Am avut sânge şi încă am. Cu 450 gr mai puţin. Cu 500 ml mai uşoară. Cu 55 de minute în urmă. Acum un pahar de calciu efervescent. Am avut conştiinţa împăcată până am văzut aseară Seven pounds şi m-am privit. Leneveam mediocru, cu picioarele suite pe birou, mâncând creveţi şi rotind uşor, stânga-dreapta scaunul albastru de sub mine. Mă uitam la film şi-mi permiteam să-l opresc arar ca să-i răspund mamei care ţipa din bucătărie.
Şi m-am trezit, 153 de minute mai târziu, cam la o jumătate de oră întârziere faţă de o vizionare neîntreruptă, googleuind. Căutam să donez ceva, oricât. Mi se strângea pielea de sub ochi de la lacrimile plânse. Şi-am căutat mojiceşte să dau cât pot. Să donez sânge nu mi se mai părea la fel de preţios ca prima dată. Eram proaspăt ochi-deschisă că pot dona şi măduvă osoasă. Şi înca sunt şi în ciuda discuţiei lungi de azi-noapte, Iulian n-a reuşit să mă convingă că aia nu se mai reface integral şi că-mi va dauna mie, în timp. Mă simt murdară în hainele mele curate şi nu de spital. Mă simt nefolositoare cu dulciurile de pe biroul meu care mă îmbie să le devorez ca un corp sănătos care nu se îngrijeşte de cantităţi şi prescripţii. Mă simt bolnavă din cauza somnului dulce care-l prelungesc până la ultimele 10 minute în care mai pot prinde un troleu bun ca să ajung în timp undeva. Căci am multe de care mă bucur fără să le preţuiesc adevărata dulceaţă. Şi le merit tot mai puţin decât suflete care suferă într-adevăr. Îmi trebuie un memento în fiecare zi care să-mi ţină cinci minute de predică şi de conştientizare căci sincer, nu mai vreau să fiu atât de risipitoare.
Vreau să-mi risipesc energia, sângele, măduva, grefele de piele şi părul pentru trupuri bolnave, transfuzii, leucemici şi peruci. Şi toţi cei vă priviţi în oglindă dimineaţa şi sunteţi mulţumiţi, nu vă plafonaţi la fond de ten şi deodorant. Căci aveţi mult mai multe de dat celor care vă văd în fiecare zi.

Choco

Ciocolată densă maro, sirop de ciocolată negru şi bucăţi de ciocolată albă. Să admitem. Nu e nimeni mai priceput la combinat dulciuri decât mine. Poate doar Anca, dar mă mai gândesc before I put my foot into my mouth.

Când clanul Holban se întâlneşte

N-am văzut multe reuniuni de familie ca ale mele. Poate doar în Naşul şi alte surse cinefile cu tematici dubioase. De obicei, lumea râde, spune bancuri. Beau Adria, Burger, fac mişto de bunicul surd. Nu e aşa?
Ei bine, la mine e altfel. La mine se taie trabucuri. La mine nu se discută fotbal. La mine nu se adună familia Holban, ci clanul. La noi, totul e sobru, indiferent de e înmormântare, nuntă ori onomastică. La noi, copilul de 5 ani învaţă deja să mănânce cu tacâmuri. La noi, ţi se dă peste mână dacă înclini farfuria de supă înspre tine şi nu înspre exterior. Noi te taxăm dacă îţi legeni picioarele sub masă. Noi nu zâmbim. Noi menţinem discuţii pe teme de cultură şi cărţi în mod obligatoriu şi nu din plăcere. La noi, cadouri se fac în bancnote. Şi se întrec între ei pentru care oferă mai mult. La noi, găseşti cele mai variate personaje. Naşi care lucrează la frontieră. Veri care lucrează în Poliţie. Parveniţi. ..te, scuze. Nepoţi obligaţi să dea la Medicină. Oameni cu multe terenuri. Suntem peste tot dar numai unul în inima altuia, nu.

Alex

I'm no Alex fan! Dar colegii de facultă sunt. Câţiva, at least. Şi-am trecut să-l vedem la Umbrela Verde.